povestea ultimei tristeţi

stai pe podul de lemn arcuit peste balta sângerie
a nopţii şi numeri ferestrele luminate
dincolo se doarme elegant cu pijamaua călcată la dungă

în târgul de la marginea oraşului se vând inimi
cumperi en-gros în unele te poţi naşte din nou
te ascunzi în spatele lor un fierăstrău îţi numără hoţiile
nu simţi nimic doar plânsul zgomotos al lunii
pe potecile din cimitire
parcă te-ai fi născut acolo recunoşti locul
şi frigul şi pasărea neagră ce-ţi plânge pe umăr
ai vrea să-i vorbeşti dar limba ta nu ştie să ispitească
clipoceşte ciudat ca un ochi de fântână
când coboară în el ciutura

cineva îţi toarnă generos vin în pahar
însetată bei
apoi cânţi cu gâtul prins în laţul spânzurătorii
scaunul de sub tălpile tale cântă și el

dormi îţi şopteste îngerul păsării
dormi
liniştea urlă la semnul unui fulger
se sperie pasărea îşi face cuib între coastele tale

simţi cum ţi se vindecă frigul din oase


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s