Un poem unde proza este o adunătură fericită de fraze și propoziții

Știu că m-a întrebat acum ceva vreme dacă fac diferența dintre carnea unei femei tinere și carnea macră de la macelărie. I-am spus că nu am venit aici să număr diferențele. Ceea ce vine sustrag sau țin minte. Fiecare decide pentru el nu? Adică am dreptul de a fi liber și dreptul de a alege să nu cred în libertate. O femeie tânără nu este doar o carne care se dechide ca o ușă pentru năravul meu de a intra nepoftit înăuntru. Este o figură de stil sau o virgulă de dimensiuni astronomice.
dacă sunt sigur că spun adevărul?
păi sunt sigur de adevărul meu care spală rufele altora în parc
sunt sigur că există lumi paralele și păsări de mari dimensiuni care se intitulează îngeri
și zboară prin sufragerie
mama întotdeauna când îi vede
urlă spre tatăl meu despre moliile astea mutante
spune mă de ce ai lăsat fereastra deschisă toată noaptea
pe astea acum cu ce le omorâm?!

Realitatea unui nu începe dintr-un da. Jur că așa este de când firea omului a învățat să își bată joc de cuvinte. Mutilatorii de propoziții ar trebui crucificați într-o golgotă unde cresc doar zarzavaturi. Pentru că în fond cam asta ajungem toți după ce iubim cel putin odată cu toată gura unui prea devreme îngrozitor.
Ar trebui să ne temem în zadar
Sau doar ar trebui să ne temem
Sau doar ar trebui
Naiba știe
Tu știi?

(DD)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s