Fără semnal

De dincolo de lume, de dincolo de timp,
Unde nu cresc secunde şi niciun anotimp,
Tot aşteptăm semnale de la cei dragi ce nu-s
Şi-n caierele vremii de-o vreme au apus.

Pândim minutul rece, dar ceasul s-a oprit;
O lacrimă din ceruri în ploi s-a risipit,
Durerea ne-ngenunche şi strigătul e gol,
Ecoul eşuează pe margini de atol.

Trimitem gându-n ceruri şi amintiri scâncesc,
Distanţele cresc cosmic şi doruri lâncezesc;
Şi neputinţa roade în noi orice demers
De a-ntâlni plecaţii-ntr-un colţ de univers.

Doar să privim înaltul, atât a mai rămas
Din ultima mişcare a limbilor de ceas.
Niciun semnal n-ajunge, sau poate noi nu ştim
De dincolo de lume, în braţe să-l primim.

Matricea-i limitată, percepem greu ce e
Şi nu primim răspunsuri când întrebăm ”de ce”.
Şi sufletul din trupuri, pe unde-i rătăcit?
Căci, sigur el trăieşte, într-un alt infinit…

21.03.2016
Violetta Petre


2 gânduri despre “

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s