Când primăveri, de-atâta ploaie, gem

Şi plouă parcă-n ciudă, să nu-mi treacă
Nici lacrima şi nici tu nu-nţelegi,
Că-n mine sunt bucăţi de promoroacă
Şi munţi de gheaţă şi-alte ierni întregi.

Şi plouă parc-a moarte şi-a trădare,
Ca-n săptămâna patimilor. Ştii?
Şi-atunci era-ntuneric, niciun soare
Nu se vedea din negre cochilii.

Şi plouă în genunchi pe drumul Crucii
(Pe cele şapte trepte m-aş opri),
Să şterg de sânge urmele nălucii
Ce-mi bântuie sub gene-n plină zi.

Şi plouă ca o rugă în tăcere,
N-adie nicio aripă de vânt;
Doar deniile cântă a durere-
Priveghi la agonia din CUVÂNT.

Şi plouă-n mine, ca-n morminte, Doamne!
Şi peste mine plouă şi mă tem
Că voi rămâne îmbrăcată-n toamne,
Cănd primăveri, de-atâta, ploaie gem.

25.04.2016
Violetta Petre


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s