Doamnei Ileana Vulpescu

Când plouă peste lume cu flori de liliac,
Cuvântul se coboară din glas de ciocârlie
Şi se aşază-n taină pe filele ce tac
Ca broderia fină pe româneasca ie.

Şi curge precum râul curat de la izvor
Şi-adapă setea noastră de zicere română,
Iar Doamna ce-l dezbracă de hainele ce-l dor
Îi mângâie tristeţea şi-l ţine bine-n mână.

Apoi, mărinimoasă,-l împarte la săraci
Să le-ostoiască foamea de româneasca pâine;
Primeşte darul sacru, cu el să îţi îmbraci
Tot golul din vorbire şi zilele de mâine!

Sădeşte Doamna-n ceruri, albastrul din cuvinte
Şi pe pământ cresc ramuri cu rod nepreţuit;
Nu îl doboară ura, nici ploaie şi nu minte
Cuvântul. Şi rămâne averea-n vechiul schit.

Aşa iubire mare, pentru popor şi ţară
Nu moare niciodată şi-n floarea de cais
Dospeşte româneşte o nouă primăvară
De dincolo de lume, de dincolo de vis.

Cascadă de cuvinte, de lacrimă neplânsă,
De gânduri fără nume s-a revărsat în ploi,
Misionară-n viaţa de nedreptăţi cuprinsă
A presărat lumina în umbrele din noi…

21.05.2016
Violetta Petre

Fotografia postată de Violetta Petre.
Fotografia postată de Violetta Petre.
Fotografia postată de Violetta Petre.
Fotografia postată de Violetta Petre.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s