ne găsim liniştea în cuvintele mângâietoare dar oare este de ajuns? ce rămâne în noi clocoteşte, sparge, urlă, distruge totul în jur. merge să ne păcălim la nesfârşit sau e mai bine să ne trezim să conştientizăm cauzele neliniştilor, a celor profunde pe care le tot blocăm ani în şir şi care de fapt ne otrăvesc fiinţa pas cu pas, la fel ca otrăvurile puse cu bună ştiinţă în alimente, pentru a distruge generaţii şi generaţii de oameni. la fel şi acele cauze blocate de noi, distrug generaţii şi generaţii de gânduri, le transformă în mutanţi pe care noi îi învelim cu poleială, apoi punem zahăr pudră, apoi aşternem neîncetat iluzii, dar ele cresc şi cresc şi devin mai puternice, tot mai imune la prostiile noastre trecătoare.
de asta încă nu pot spune că pot ierta ceea ce mă otrăveşte din exterior, ceea ce îmi distruge momentele de linişte cu greu câştigate.
sunt multe fiinţe umane care sub un înveliş superficial de profunzi credincioşi, chiar habotnici, nu fac altceva decât să sape prin atitudinea lor încrederea celorlalţi în oameni şi mai ales a oamenilor în ei înşişi.
vrei ceva bun, te îndrepţi spre acel ceva, mai ales o fiinţă umană aparent curată. te încântă, te atrage, apoi începe să lovească. şi loveşte şi loveşte şi încet încet sau rapid, după cum îi este jocul, îi descoperi chipul şi mai ales îi vezi umbra, conturul real din care erau scăzute excrescenţele din creştet…
mare figură mai este omul şi la exterior dar mai ales în interior!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s