Dacă timpul n-ar mai curge

Privesc în jur căutându-mi cuvântul. Noţiuni complicate se aştern pe paginile cărţilor. Încerc să le-adun în palme, să le frământ, să le simplific, să le aduc mai aproape de modul meu de a gândi, de a le percepe sensul. Nimic nu e greu, totul poate fi descifrat. Transform în mintea mea totul, filtrez prin propria-mi simţire şi-mi dăruiesc în final idei şi principii de viaţă clare, fără multe cuvinte. Simt că numai aşa pot obţine un echilibru între raţiune şi visare.
Privesc oglinda apei unduindu-se-ncet în căutarea perfecţiunii: o imagine clară. Univers mereu în mişcare, mereu în schimbare, inversând valori, principii generale de viaţă. Chiar Eu, privind oglinda apei, Eu, Univers din carne şi oase şi apă şi… trec prin stări diferite, mă schimb de la o secundă la alta, de la un minut la altul. Melancolie profundă, apoi o amintire dragă îmi dăruieşte în colţul gurii un zâmbet luminându-mi pentru o clipă faţa. O lacrimă se prelinge încet pe obraz ca un drum al durerii, părere de rău a frumuseţii amintirilor trecutului. Şi, ciudat! Viitorul care ar trebui să fie purtător de victorii e doar o avalanşă neiertătoare de temeri şi gânduri , amalgam de alb şi negru. Mă simt un infim fragment al întregului Univers. Univers în unduire de ape, de clipe, de sentimente, de cunoastere.
Las apa să-şi continuie curgerea şi-mi ridic privirea mirată de splendoarea tablourilor în mişcare ce mă-nconjoară; toate, unite sub mâna plină de forţă creatoare a Lui, într-o mirifică şi infinită armonie: Natura.
Privesc pădurea în plin soare, tablou pictat cu insistenţă numai în verde crud cu ale sale nuanţe pline de viaţă şi speranţă. Privesc pădurea atunci când cerul e acoperit de nori. Frunzele devin verzi-cenuşii şi pe măsură ce trece timpul, se-ntunecă cerul a supărare, a furtună, ele devin aproape negre. Odată cu înseninarea, pădurea redevine strălucitoare, verdele crud revine în tablou dar, acum avem o altă pădure, cu alte frunze mai noi, mai crude, mai vesele. Şi pe măsură ce ziua îmbătrâneşte, pădurea îşi schimbă chipul de la o clipă la alta, dela o oră la alta- un ciclu continuu ce nu se opreşte niciodată. Doar dacă timpul n-ar mai curge…

de pe raftul cu vechituri
2005-10-07


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s