Înjurăturile cele mai abjecte, care puteau ieşi numai din gura unor indivizi primitivi şi sadici; nu cred să fi scăpat vreun deţinut politic să nu fie înjurat şi ameninţat în timpul anchetelor la care a fost supus.

Loviturile aşa-zise „libere“: cu palma, cu pumnul sau piciorul (încălţat cu cizmă) distribuite absolut la întâmplare şi la „inspiraţie“: peste obraz, gât (la venele jugulare), în abdomen, lovituri cu cizma în spate. […]

Bătaia la tălpi. Cea mai periculoasă bătaie la tălpi era varianta peste încălţăminte, cu victima întinsă pe masă, deoarece şocul loviturii se transmitea până în creştet, unde de obicei aveau loc desprinderi şi distrugeri ale meningelui, cel torturat rămânând cu sechele grave, de multe ori sucombând după o astfel de bătaie. […]

Bătaia la palme cu cravaşa, cu vâna de bou sau o scurtătură din lemn rezistent.

Atârnarea anchetatului cu capul în jos cu ajutorul unui scripete special.

Bătaia cu beţe subţiri de lemn sau de cauciuc pe spate, după ce anchetatul era prins de blatul mesei sau al biroului, cu mâinile legate de picioarele mesei sau ale biroului.

Strivirea unghiilor cu un cleşte special.

Introducerea de beţişoare între degetele victimei, după ce acestea erau strâns legate.

Arderea tălpilor anchetatului cu flacăra oxiacetilenică. […]

Prinderea mâinilor între două mese şi bătaia la palme deasupra meselor.

Ţipetele de groază şi gemete (ale soţiilor anchetaţilor sau ale unor persoane necunoscute), înregistrate pe benzi de magnetofon şi apoi redate cu intensitate maximă pentru a îndupleca pe cei anchetaţi să facă mărturisiri complete.

Bătaia în cap cu ciocanul. Această metodă ducea în mod sigur la alienarea victimei şi la moartea acesteia; variantele acestei metode erau izbirea de pereţi a capului anchetatului sau izbirea cap în cap a doi torturaţi sub supravegherea torţionarilor. […]

Bătaia cu sacul de nisip cu care era lovită victima legată şi culcată pe o masă sau pe duşumea. Loviturile aveau drept efect dislocarea organelor interne şi moartea victimei.

Bătaia cu vârful sau cu tocul cizmei peste gura anchetatului, legat şi târât pe duşumea.

Crucifarea pe perete. Victima, cu braţele desfăcute şi legate de două belciuge ancorate în perete, era spânzurată, fără să atingă duşumeaua cu picioarele şi era ţinută aşa şi bătută până făcea mărturisiri complete.

Ancheta cu o pisică introdusă sub cămaşa victimei. Securistul enerva pisica cu lovituri nu prea puternice, aceasta căuta să iasă de sub cămaşă şi-şi înfigea ghearele în carnea celui supus la un astfel de supliciu.

Bătaia cu cablul de cupru peste gambele picioarelor.

Bătaia pe plăgi deschise (plăgi de după operaţii, plăgi împuşcate, răni produse de bătăi anterioare etc.).

Bătaia cu ciomagul şi apoi aruncarea victimei pe o cale ferată, astfel încât să se simuleze o sinucidere.

Smulgerea unghiilor de la mâini şi de la picioare; metoda era aplicată în special de Securitatea din Bucureşti.

Ancheta cu proiectoare puternice îndreptate spre ochii victimei, fără ca aceasta să se mişte; acest tip de anchetă a fost folosit de toate Securităţile din ţară.

Ancheta continuă, zile şi nopţi, prizonierul fiind supus unor interogatorii fără întreruperi, fără să fie lăsat să închidă un ochi (Securistul ţipa la victimă: „Ei, ai venit aici să dormi? Crezi că noi avem timp de pierdut cu tine?“ etc.).

Ancheta însoţită de şocuri electrice, metodă folosită în întreaga ţară.

Ancheta cu regim alimentar cu sare în exces, fără apă.

Ancheta însoţită de izolare în celule umede şi întunecoase, cu victima dezbrăcată, celule în care mişunau şobolani flămânzi; această metodă era de asemenea „specialitatea“ securiştilor bucureşteni.

Izolarea de unul singur a deţinutului în celule strâmte, pe lungi perioade de timp, săptămâni, luni sau chiar ani, încât acesta uita chiar să vorbească. Cazul lui Corneliu Coposu, care a fost izolat în acest mod în închisoarea de la Râmnicu Sărat, este cel mai cunoscut.

*****

Cezar Zugravu, Metodele de tortură din Securitate, din închisori şi din lagărele de exterminare, în Anul 1947 — căderea cortinei, în „Analele Sighet“ nr. 5 (Romulus Rusan ed.), Fundaţia „Academia Civică“, 1997, Bucureşti.

Informaţia a fost preluată din cartea Istoria României în texte, autor Bogdan Murgescu, Ed. Corint


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s