VASILE MOTRESCU

Codrule drag
Mi-a cântat o păsărea
Că vin câini pe urma mea.
Nici n-apucai să mă culc
Și trcbuie să mă duc
De pe coastă la Haciung,
La poiana Mese-n fund.
La Vicov și prin poieni
Stau la pândă milițieni.
Mă păzesc când vin în sat
Să-mi iau ceva de mâncat
Mănânc fragi, frunze de fag
Și la sat eu nu mă trag.
Dacă vin la sat, la vale,
Îmi iau crucea în spinare.
Frunză verde trei smicele
La preluca din Pormele
Strânge-o fată floricele.
Fata strange viorele
Și eu cânt doină de jele.
Dumnezeul vieții mele,
Codrule, sub umbra ta
Mi-am trăit viața mea
Când sta lumea-n închisori.
Tu mi-ai fost de ajutor
De-acasă când am fugit
De comuniști hăituit.
La tine când m-am suit
Tu mi-ai zis ,,Bine-ai venit!”
Tu mi-ai dat pat de dormit,
Cetină de-acoperit
Și locuri tari de trăit
De dușmani m-ai ocrotit
Și de lume m-ai ferit.
Codrule, scump frățior,
Tu mi-ai dat când a fost dor
Cărniță de țăpușor,
Apă rece din izvor.
Cât îi Pietroasa de lată
Nici o palmă nu-i lăsată
De-al meu picior necălcată
Cât îi Ascunsu de lung
Din Măgură la Haciung
Nu-i rămas metru pătrat
De-al meu picior necălcat.
Nu există brădănel
Să nu fi dormit sub el
Nu-i izvor, nici sforăcel,
Să nu fi băut din el,
Nici unțap să fi lăsat
Ca să nu-l fi împușcat,
Ori să văd vreun godăcel
Și să nu mănânc din el
Când îmi era dor de sat
Mă suiam pe-un fag înalt.
De pe vârf, la Bâtca Mare,
Mă uitam în sat, pe vale,
Pe Măgură la izvor.
De necaz am vrut să mor!
De miliție hăituit
Măgura când am suit
Cădeam jos de obosit
În zăpadă m-am trântit
Și-acolo am adormit.
Somnul din cotul cărării
Mi-a mâncat șira spinării.

Dezleagă-te, române!
Dezleagă-te, române,
Din lanțul tiraniei,
Căci nu-s stăpâni păgânii
Pe codrii României
Aruncă de Ia gură
Lăcata și vorbește
Și urcă sus, pe munte,
La Iuptă deci pornește!
Să fiarbă al tău sânge
Și-n tine răizvrătire
Sfărâmă greul jug
Prin luptă și unire.
Adu-ți aminte, frate,
Că ești neam de eroi!
De-ai tăi străbuni s-a frânt
Al hoardelor puhoi
Ce-a vrut și altădată,
În vremile uitate,
Ogorul să ni-I calce
Și—a noastră Iibertate.
Nu vezi ce vreau străinii
Ce vor să ne robească?
Din munca și-al tău sânge
În lene să trăiască
Din munca ta cinstită,
Sudoarea ta și frânturi
Se-ndoapă lenevind
Armatele de trântori
Ce stau cu biciu-n mână,
Impun autoritate,
Colhoz și dezbinare
Și fără libertate
Plecat, să lingi țărâna,
Supus fără cuvânt
Și slugă să le fii
Străin pe-aI tău pământ
Pe tine, rob al muncii,
În clase te-a-mpărțit
Mai lesne să le fie
De supt, de jefuit.
Dezleagă-te, române
Și uită-ți suferința
Trăznește-n ei și sfarmă
Și curmă umilința
Și apără-ți avutul,
Credința și ogorul
Și lasă în pustie
Colhozul și tractorul.
De ce să-ți fure munca,
Sudoare frunții tale?
Sfărâmă colectivul,
Croiește-ți altă cale!
De ce suporți dușmanii,
Te pleci la nederptate?
Ridică-ți fruntea sus
Și vină de te bate
Cu cei ce-ți iau pământul
Și vitele din plugȘ
Ridică-ți fruntea sus
Și scutură-al tău jug!
Se cade, nu știi oare
Ca graniță să fie
Pe-al tău ogor? Nu vezi
Că trupul României
Și-a ta mândră grădină
În două-i împărțită
De liftele păgâne
Stând tristă, veștejită?
DEzelagă-te, române
Dreptate ca să-ți faci
Și-arată vitejia
Srăbunilor tăi daci!
Păgânii să o știe
Că sângele nu-i apă
Te luptă vitejește
De cotă de te scapă!
Zdrobește-orânduirea
Străinilor de-afară,
Dreptate, libertate
S-avem la noi în țară!

Pentru Iibertate
De mult ce-am iubit libertatea cu drag,
De spaima-nchisorii, de-al Rusiei jug,
Lăsat-am pustiu al căminului prag
Și sapa ruginii și coasă și plug.
Lipsit m-am lăsat și plin de amar,
Când pruncii micuți i-am strâns lângă piept
În mână-am luat al soartei pahar
Și al vieții destin pe nedrept
Și sus către munte, pe-a codrului cale,
Acuma cinci ani plecat-am de-acasă.
În urmă-am Iăsat suspinuri si jale,
Nevastă, copii si mamă duioasă
Ei fără să știe de-a lumii-împărlțire
De grele necazuri ce vin,
Ei fără să ştie de-a mea despărţire
De milă-au rămas şi de chin.
În gheara mizerii, se-zbat copilaşii, `
Nevastă şi fraţi, părinţi chinuiţi
Din dreptul vieţii ne-a şters vrăjmaşii
La moarte cu toţii suntem osândiţi.
Prin codrii-am trăit cu greu şi în chinuri,
Cu foame, viaţă amară şi gol.
Prin ploi şi prin geruri umblând cu suspinuri
Pe creste făcut-am al ţării ocol.
De casă-am avut copacii, tufişe
Şi cetina verde sub mine pe geruri,
Iar hrana mi-au dat-o creştinii miloşi,
Nădejdea, credinţa la Tatăl din ceruri.
Cu trupul sleit de puteri
Ajuns-am la mijloc de viaţă
Prin gând mi-au trecut străbune-amintiri
Şi lacrimi sudoare pe faţă.
Prin undele morţii trecut-am pe drum
Frumoasa şi tânăra viaţă,
Mă uit la ea şi nu e acum
Decât un fir subţire de aţă.
Ce-mi poartă osânda şi haina durerii
Şi zilele-mi negre, le leagă de brazi
Privind mereu spre locul tăcerii
Cu gândul la soarta şi ziua de azi.
Cu greu am trecut al vieţii nou an
Cu moartea de mână, cu-amar, cu necazuri,
Păşit-am acum pe al şaselea an,
Prin grele furtuni şi talazuri.
Căci nu ştiu, vedea-voi cu ochii-mplinită dorinţa
Şi liber cu lumea în sat să trăiesc
De nu mi-o curma un duşman suferinţa
Şi viaţa în chin aşa să-mi sfârşesc.
Căci nu e viaţă mai scumpă la mine.
În care-am trăit lipsit de noroc.
Decât libertatea ce o port pe coline,
Pe a munţilor creste, iubită cu foc.
Legământ am făcut cu al ţării pământ.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s