te-am căutat nebun în neştire prin toate femeile care m-au iubit pe tine te zideam te doream mânăstire nici nu ştiam dacă exişti în această viaţă zăludă doar gândul ţi-l ghiceam pe cer când uneori îmi urai noapte bună am ucis atâtea iubiri şi-am plecat mereu mai departe să te chem să te strig păcătos condamnat la singurătate am ştiut că nu sunt eu trupul ce-l port după mine că voi fi iar şi iar doar un vis pustiit fără tine te-am găsit prea târziu sub o stea obosită de atâtea renaşteri m-ai cuprins în ochii tăi încă viu pe umeri însă cu multe năpaste ne-am jucat prea puţin de-a întregul de-a androginul lui platon de-a ce-ar fi fost dacă am fi fost acum resemnaţi printre rânduri judecaţi şi blamaţi ajutăm lumea fără păcate să adune pietre pentru un poem epitaf despre eternitate


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s