am impresia că Dumnezeu, creatorul, artistul, sculptorul orb care ne-a proiectat pe pânza vieţii apoi ne-a dat un bobârnac să ne rostogolim ici-colo, a pus atâta patimă în arta Lui încât, după ce l-a creat pe om şi-a tras una peste frunte şi a spus: bietul de el, cu ce va lupta în viaţă? tocmai cu propria-mi patimă creatoare?
aşa că vai de spinarea noastră, oameni!
ne-a mai dat şi lemn pus în cruce, poate stejar, poate mesteacăn sau toate esenţele amestecate să le alegem pe drumul nostru şi îndoiala nu numai ca atitudine ci în toate tocmai prin crucea pe care ne-a fixat-o El însuşi în spate, după ce ne-a ascuns aripile acelea de îngeri căzuţi în mlaştina pământeană şi acea în-doi-ală ne-a ascuns-o bine de tot tocmai în celula care dă naştere mişcării întregului. în fond ea e dalta cu care să măsurăm aşchiile crucii şi să le scoatem câte una, câte una. aşchiile-s încercările.
probabil că voi fi luată de nebună dar asta m-a pocnit acum ca imagine şi nu numai 😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s