Ingeri si larve

Jurnalul morţii mele.

 

Azi, a mai căzut o speranţă peste  chipul trupului meu obosit.Din nou nu-mi-am putut vedea fata, nici măcar zece minute.În schimb mi-a mai dat o pậine şi-un ştergar.Biblia  stă cuminte la piept aşa cum a stat încă de la începutul stărilor mele sufleteşti.Cad adậncit în genunea îndoielilor visănd aievea.Nimic bun decật un Dumnezeu aşteptậndu-mă sau aia cu coasa.Urc cărarea abătut, bolovan cu sậnge, piele, durere.Corpul mi frậnt, venele mari s-au sucit spre dreapta sau stậnga mea în moartea mereu prezentă.Dorm cu picioarele lut în vatra focului, vậnez cậte-o ciută rătăcită muşcậnd din carnea pe care de cele mai multe ori n-o pot găti.Plouă, curg rậuri pe mine, haine jilave , amintiri rotite în picurii bărbii tot mai albe.Ce-i de făcut? Aştept zi de zi să cậnte cerul cu avioane americane, să devie negru, să-i simt vibraţia.Nu vine nimeni, un plumburiu care mă apasă granit peste inimă.Aseară m-am scoborật în sat după un sac de cartofi şi mălai.Un copilandru zdremţăros mi-a dat un boţ de mămăligă, altcineva o piatră  .Fiecare după cum simte.Cậinii mă latră unde altă dată se jucau cu mine, somnu-l fac lipit de patul automatului devenit pat, frate, reazăm.Blestem cerul,cad, mă ridic într-o altitudine rugăciune cerậndu-mi iertare bunului.

„Iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac”

 

Plumb curge prin vene, peste pleoape, cer apă şi mă latră zăvozii din marginea cătunului, m-au convocat la securitate să le spun despre banditul Corbea dacă ştiu unde-i ascuns.Mi-au dat mậncare otrăvită să-i dau, să-l omor.Ţin săculeţul aproape, ispita-i  mare să u gust eu din nadă şi să mor.M-aş odihni.

Căpitanul Lungu îmi cere insistent să ne întậlnim.Azi n-a plouat deloc şi mi-am putut usca rufele puţin.Rậul a scăzut în putere, susură pe dreapta mea aruncậndu-mă-n visare.Prin grădina lui Canaţuli văd şoseaua panglică albă degete lumini şi umbre.Lume dincolo de vale,maşini.Cậnd  se va termina forfota? Cậnd ?

Întrebări amintiri care apasă sậrguincios carne din carnea vieţii mele.Mă văd la 2o de ani dậnd cu coasa-n iarba mare verde.Taica fumează cuminte ţigări aduse de peste ocean, tutun scump ce-l preţuieşte ca pe un copil.Mai jos cu-n prag doi copii mici mậini întinse pe ochi de cer.Glasul lor cere apă, mậncare, priviri, iubire.Deasupra stă  moartea sprijinită-n bậta de cioban făcută din alunul ăla bătrận.Rậde strậmb întinzậndu-şi crengile către Murăş dă din cap a resemnare .Îmi arată deştiu’ ameninţător.

-Nu vei avea parte de tot ce vezi aici.Simţi, treci pe lậngă poate chiar atingi dar atật .Eu voi lua totul!

-Poţi să-mi iei totul, aici voi muri.Aici în dunga velii, aici la pădure, aici!

-Prostule! Vei muri la zid prostule, vei muri la zid ca toţi cei pe care-i iubeşti.Prostule! Prostule!

Primesc un caiet şi-un creion, mai degrabă-l fur din bolta satului cậnd boltaşu’ se întoarce cu spatele.La ieşire-mi şopteşte încet:

-Să mai vii dar prin spate.Îţi las acolo cậte ceva de ale gurii.Numa’ să nu spui cuiva.

-Eu? Cui să spui?

-Ălora la care te duci săptămậnal sau poate mai des.Nu ne ascundem după degete.Eu încă vreu’ să văz cum cură sậnje de comunist.Şi nu mă întreba cậtă bătaie mậnc regulat de la secu.Încă vreu americani, vreu libertate!

„Îţi mai aduci aminte Cotul? Moartea, frica, foamea? Frica aia care te paraliza cậteva secunde înaintea asaltului.Stalingradul cậnd mậncai resturi din gunoaie? Vasile dormind în criptă, oamenii fără mậini, picioare.Urletele,  cele mai animalice urlete din cậte se puteau auzi.Numai în celular la Sibiu am mai auzit asemenea strigăte .Agonia, şenilele  hulpave ce mestecau tranşeu peste tranşeu cu tot cu carne , cu sậnge cu maţe.Urletele tale noapte de noapte visậndu-te acoperit de pămậnt.Huruit de tancuri peste bordeiul prăpădit în care ţi-ai găsit refugiu.Cật te vei ascunde? Cậtă speranţă ai în tine, cậte vieţi poţi aştepta un aliat care a trădat ? Un aliat care ţi-a trimis arme defecte, aparate de radio stricate.Un aliat vậndut ruşilor.Cật? Cật să mai crezi?”

Bucură-te, ceea ce eşti plină de bucurie, Marie.Doomnul este cu tine a grăit Aglaida şi a izgonit pe diavolul cel ce-i făcea supărare în tot ceasul”

Mậncarea o arunc cật colo într-o dimineaţă scậrbită de ceaţă.Casa unde trebuie să dau de Lungu-i plină de securişti.Stau ascunşi ca proştii aşteptậnd să intru acolo.Mare cretin!

Nopţile mi le petrec visậnd , citind biblia.Din bordei atunci cậnd nu plouă scot capul ghiocel şi-ascult noaptea .Vara greierii, iarna vậntul care urlă apucat de colo colo.Iarna lupii îmi dau tậrcoale, mậrậie, urlă lună goală.Frig, frigul care mă înveleşte frisoane , rugăciuni adậnci, mişcare.

A.M mi-a dat un sac de cartofi,o pậine mare, lădiţă unde să-mi ţin lucrurile.T.N din vale mi-a dat un pistol makarov şi o cutie cu cartuşe.Le notez aici pe foaia udă stropi toamnă zăludă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s