Sare pământul deasupra noastră. Înghite cuvintele soarele, încă arde, picoteşte uneori sub pleoapa densă a unui nor, la fel cum şi tu prefaci veghea în somnul unei păsări ascunse sub propria-i aripă visând zbor, mult zbor…
Adânc şi tandru zbor cuprinde povestea dorului de întinderea aceea albastră, de singurătatea în libertate a spiritului, dezlegat pentru o fracţiune de timp pământean de suflet, de minte, de încercările vieţii, iar braţele gândurilor noastre care acum sunt simple forme de lumină, nepătrunsă de petele din formele pământului, se împletesc şi încep să calce apele metaforelor.
Nenăscute sunt plajele îngerilor, dar mişcarea, emoţia, căldura, sau mai bine zis, arşiţa trăirilor, toate le răzbesc necuprinsul.
Ele scot aripile la defilare şi râd de noi, Victore, cum visăm o simplă plimbare în briza plăcută a mării, adulmecând sarea şi frământarea ei, şi bucuria ei de a cuprinde trupurile oamenilor în dansul acela existenţial sau pur şi simplu în valsul ei universal, păstrând acelaşi ritm şi totuşi altul mereu, până când cerul îi sărută pleoapele din valuri mari şi mici lăsând privirii omului spuma cernută atent de hotarul impus de vânt. Să fie oare, Victore, vântul, atât de sigur pe el încât să nu lase marea să-şi unească patimile cu cerul, aşa cum era câmpul pe care am călcat aerul când am adormit o clipă vremelnicia fiinţei mele şi am simţit cristalul imaginii de dincolo de frontiera dintre viaţă şi moarte?

Anne Marie Bejliu, 22 august, 2016


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s