de când nu mai cred în anotimpuri

de când nu mai cred în anotimpuri
timpul s-a spânzurat de clanţa uşii

acum tu nu mai ai glasul acela
ce mă-nconjura ca o ploaie mocănească
şi-mi ţinea pe loc inima

marea nu se mai ascunde în ochii tăi
iar buzele nu mai sunt vapoare roşii
de care să-mi ancorez înserările

sfinţii din ochii tăi nu mai au răbdarea pietrelor
iar luna nu se mai umflă în pântecele nopţii
ca o fântână ce împlineşte dorinţe

în ce direcţie va pleca oare lumea
acum când tu nu mai eşti?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s