uneori
cred că nu exist
mă trezesc gol de toate
pe străzi nenominale
sub ploi fără identitate
îmi număr paşii
până la un miliard
şi încă puţin
respir
fără să întreb nimic
despre nimeni
aş vrea
să îmi strig disperarea
tristeţea
frica
singurătatea
dorul
dar pentru asta
ar trebui să exist
mai bine tac
tăcerea mea e perfectă
ca un cerc în care
tu nu eşti
uneori
cred că nu exist
şi lumea
generoasă
îmi dă dreptate
dar ce să fac eu
cu dreptatea ei