uneori

cred că nu exist
mă trezesc gol de toate
pe străzi nenominale
sub ploi fără identitate

îmi număr paşii
până la un miliard
şi încă puţin
respir
fără să întreb nimic
despre nimeni

aş vrea
să îmi strig disperarea
tristeţea
frica
singurătatea
dorul
dar pentru asta
ar trebui să exist

mai bine tac
tăcerea mea e perfectă
ca un cerc în care
tu nu eşti

uneori
cred că nu exist
şi lumea
generoasă
îmi dă dreptate

dar ce să fac eu
cu dreptatea ei


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s