inima vede mai bine cum

alunec pe sfoara de ceară a Icarului
din aripile lui retopite-au ieşit pui
ca un zbor visat simt totul
şi continui să ating cu tălpile arse pământul
azima cerului mă îndeamnă să fiu oarbă

inima vede mai bine cum

dintre toate tăcerile
cea mai frumoasă e a lui Dumnezeu

uneori şi a mea pare măiastră
ajută colţurile buzelor să fugă spre jos
o arcuire nu supărare sfântă tăcere
şi gândul că poate odată celula
sau colivia prezentului se va deschide

iau o gratie de ceară scârţâi umbrei un vers
ea îl ia în pumni
îl mărunţeşte tandru şi-l risipeşte

alunec pe sfoara de ceară a candelei
privind transfigurată dansul flăcării

sfoara aceea mă prinde mă anină de prezent
şi mă uită
mă uită ca pe un liliac prea viu
pentru a-şi pierde zborul
cu aripile lui
ca o îmbrăţişare ciudată spre infinit
fără a fi terminat conturul finitului

mă trezesc sau se trezeşte în mine punctul
ca o cheie fără cap
loveşte gratia de ceară iese o filă prelungă
şi dansul
dansul flăcării continuă
continuă…

Anne Marie Bejliu, 5 septembrie 2016


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s