nu-s un copil al nimănui
şi asta doare
când totul în jurul meu
rămâne vid
un vid de trupuri de tăcere
şi-ascultare
în care uneori mă regăsesc
iar alteori tot cer

pământul tot pământ
îşi cere
să prindă amforele reclădite-n
vers
poem de viaţă şi de moarte
– încercare

mi-e dor de voi blajini plecaţi
departe-n cer

pământ sunt, Doamne, ştiu
şi tocmai de aceea
în mine umbrele îşi fac de cap

dansează valsuri nesfârşite
– ameţeală
apoi în rock se-ncing iar eu
să tac?

le prind şi ritmul forma
prăbuşirea
apoi înalţ cu ele zmeiele
de foc

un vultur prăbuşeşte totul
– zboară
deasupra dedesubtul
nostru-i plin
de aripi albe şi negre
deopotrivă

sunt pescăruşi şi corbi
jucând mereu
rostogolirea zarurilor
-viaţa
pentru un ciob lucios
şi o fărâmă de lumină

grâul şi taina lui
de grâu răscopt

Anne Marie Bejliu, 7 septembrie 2016


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s