ingeri si larve

MOTTO:

”Îngerii sunt spirite înaripate prietene cu spiritul tău înaripat.’

ÎNGERI ŞI LARVE

-Fragment-

 

Căpitanul Aldea-şi verifică  pistolul şi harta  atent, ochi mari cặutậnd zarea din cețuri.Hainele-is  saturate  noroi, pielea-i  piatră-n jurul ochilor alungați spre înăuntru.În jurul cercului său uman  miroase a boalặ  ,  carne  muribundă locuitặ ilegal  cu păduchi.Dinţii l-au lặsat  unul după altul într-un şir indian funest  , urmele tinereții s-au pierdut  în vremi tulburi. Ofteazặ ştergậndu-se cu mậneca dusặ streaşinặ putredặ  la tậmple:

-Trec dincolo la ruşi, am auzit că viaţa-i mai bună, au mậncare, au şi surori medicale, cine vine cu mine? Cine vrea să scape de aici?

-Eu!  Eu m-am săturat! Nu mai suport starea asta.Poate vor fi mai omenoşi cu noi.Aici n-am nici o şansă! S-aude vocea caporalului  dintr-o groapa unde îşi duce veacul.

-Măcar du-te odată! Te foieşti ca o muiere de săptămậni! Du-te şi Dumnezeu fie cu tine! Rặspunde Mặrguț scoțậndu-şi opincile.Obielele i se frậng rupte odatặ cu degetele subțiri ce rặzbat afarặ.

-De voi s-alege prafu’! Lu-a-v-ar! Am plecat! F*t*vặ hechi! Pieriți mặ!

Vreo 7-8 soldaţi se ridică în picioare, unii şovăie,  cumpără    minuni  , restul se întorc în gropile îngheţate mormăind în barbă. Burtea, sergentul cu picioarele  degerate îmi aratặ pumnul, se ridicặ în şezut indicậnd puncte cardinale spre mama uniune sovieticặ:

-Duce-ţi-vă la dracu’ după el! O să vă înghită stepa, dacă n-o face ea, vă vor căsăpi cazacii sau nemţălăii..Mereţi la dracu’! Lăsaţi-mi doar cậteva grenade să duc cu mine nişte ivani.Mereţi! La ce draci aţi mai venit aici? Bătu-v-ar Dumnezeu pe toţi!

-Ni mặ Vasile cum fuge caporalu’, ni la el ce iute-i! S-o dus dracului! Sặ vezi cặ-l agațặ ivan în ştreang.

-O fugit cu tot cu hặrțile de companie nenorocitu! Sặ te ții distracție mậine! Lungu  sare de colo colo cu mậinile ridicate peste cadavrele înghețate aşteptậnd primirea rusească sau glonțul.L-am văzut dispărậnd după cot.Ceața l-a supt cum suge timpul din om minutele  carnale,   privim mirați într-o mutặ disperare.

-Ducă-se dracului! Ducă-se dracului! Mormăie din nou Burtea izbucnind în lacrimi.Într-un minut fatidic îşi duce pistolul la tậmplă, capul i se lasă pe spate în moarte sậngerie.Pata roşie s-a mestecat cu noroiul şi mizeria mortului.Fậşii de carne şi creier s-au lipit în gheața murdarặ .

-Ioane, am găsit o criptă mă, rậde Ilie  ca un copil   bolund..Am găsit o criptă şi tare mi bine acolo, hai şi tu! Hai că aclo-i mai cald mă proste!

-Prefer aerul, dacă ne aruncă Ivan iar prostii în cap mai bine să mor aici, ia-l pe Mărguţ..

-Eşti prost bă Ioane, ai pantalonii rupţi în c.r şi tot fudul te ţii ca la horă la Vinţ, tot fudul mă.Prostule!

– S-o f*t pe mă-ta! S-o fut în c*r ca să nu ias-un bou ca tine! Tembelule!

Ne luăm la bătaie , apare sanitarul   statuie  de noroi şi sậnge, geanta îi flutură subţire sub braţe , ochii săi mici caută căi de drum şi distanţe printre obstacolele umane.

-Dă-mi mă Ghiţă ceva de căcărie, de 7 ori m-am dus la privată, o să mor mă!

-Mori dracului! Ce să-ţi dau?  Un glonte în ceafă,  o lopată, de ce naibii nu muriţi odată? Să muriţi asta vreu! Du-te la unguri că-ţi dau ăia cuţật! Bată-vă Dumnezău să bată de bolunzi! Abia scặpai dintre ei arzặ-i-ar  focu’!

-Caapu’ jos! Vine prima salvăăă!!! Capu’ jos!!! Vineee!!! Strigặ Vasile ghemuindu-se sub mitraliera de companie.

Aerul se comprimă în plămậni gata să explodeze,ochii filtrează  destine frậnte numặrate pe zecilor de nefericiţi prinşi într-o lume muribundặ.  Valuri  pămậnteşti  cresc ritmic, cardiac cu precizie îngropậnd sub ele conştiinţe, mărunţindu-le tandru, mortal..Căpitanul a rămas în picioare  statuie . Mậnile i-au zburat milimetric de corp, se caută, se întoarce , revine cu gura căscată în hăuri  disperate cade secerat lậngă mitraliera de campanie..Multă vreme chipul său  cere  îndurarea  unui simplu Dumnezeu.Pămậntu-l acoperă cuminte odată cu salva a doua rusească. Creşte demența  copac uriaş, zboarặ gloanțe albine înfipte în carnea soldat. Urechile ţipă dureri   percutậnd psihic în cei rămaşi întregi fizic., mintea pluteşte  inertă , ochii rotunzi rătăciţi în culori  sparg  găvane aşteptậnd eternitatea.Apoi se lasặ liniştea.Liniştea ce bubuie mințile în aşteptarea actului secund.

-O  să urmeze asaltul!!! Pune mậna pe armă! Mă?? Pune mậna pe armă sau te omor aici auzi?

-Treci la mitralierặ! Vine valul! Eşti cretin? Ți-ai scặpat arma? Ridic-o sau te calc în picioare !

Sergentul mặ pocneşte peste gurặ cu pumnul aruncậndu-mặ  în fața mitralierei.În fața mea la cậțiva metri şenilele  flămậnde macinặ carnea  între fiare şi nămol. Cumpără ieftin  vaiete tậnguitoare rămase -n oamenii fără picioare, cei mai norocoşi fără cap.Mậna îmi tremură , pentru a nu ştiu cậtea oară mi-am udat pantalonii.. Mi-am udat pantalonii temeinic , şuvoiul cald  spală izmenele  stậnca.Mănậnc zăpada neagră, roşiatică casc ochii disperặrii demente în toate părţile . Casca mi-a alunecat prin tranşeul cleios .Muşc pumnul la sậnge, urlu ca un apucat pe şuvoiul de lacrimi ce-mi sparge mizeria chipului.În păr  mi-a rặsặrit glie noroi, sậnge, ulei.Am bubuit de tun în urechi, ţiuit sinistru spălat cu zeama katiuşelor  mestecậnd duios  nămol, om, urlet.Cratere imense se nasc  metru pătrat, geniştii  luptă corp la corp între distanţe umane ruseşti lăsậndu-şi amintirile în baionete , grenade şi vise.Vise? Vise coşmar  buluc în  nopțile  mormậnt peste care trec tancuri, avioane şi amintiri.Doamne sặ nu mặ îngroape de viu! Doamne! Doamne mai dặ-mi o zi  ori mặ omoarặ iute!

Ca la un semnal din ceaţă se ivesc alte trei tancuri. Trei tancuri verzi ce vin spre noi calculat  metronom.În 40 de metri  douặ fac stậnga spre liniile germane unde macină os os pe os. Capu-mi   loveşte violent  tranşeul, vomit trecutul , prezentul din mine ca o descărcare  orgasmică greu de priceput.Aerul musteşte a putred mizerabil într-un infern nặscocit de om , miroase a carne prặjitặ şi sậnge proaspặt.Peste tot zac ființe zdruncinate fizic,  douặ sau trei aziluri aduni doar privind ochii morților vii.Orbitele lor  sunt strậnse spre interiorul negru odatặ cu înaintarea rapid colosalặ într-o etate octogenarặ.Copii de 18 ani s-au transformat brusc ,iremediabil în bặtrậni putrezi vii.

Bateria de 88 trozneşte primul tanc transformậndu-l în cuptor  cu vaiete prelung inumane.Mậinile tanchistului se ridicặ spre cerul morții cuprinse de flặcặri într-o rugặ dementặ.Guri hulpave, hậde mestecặ cazanul în care ard conştiințe.Îmi revin odatặ cu mirosul atotprezent  sfậrậit încet ca un mestecat lent.

-Eşti bine mă? Întreabă Mărguţ şi-mi întinde casca.Am crezut că te-ai dus şi tu.Privirile  ni se întậlnesc stậnjenite pe cracii împuţiţi ai pantalonilor.Urina mi-a nặscocit scặldặtoare  rậu  oprit  în opincile acaparate  glod.

-Se mai întậmplă.Nu-ţi fie ruşine Ioane.M-am căcat pe mine de mii de ori de frică.De-am scăpa de aici. Ni! I-or făcut zob pe ăia, ni!  Tulvai cum ţậpau ăia din tanc, Doamne tulvai! Doamne! Cum i-o mậncat focu’! Doamne feri!

Oftează adậnc ca o ciutură oltenească veche apoi plậnge violent.Arma i-a fugit printre picioarele năclăite  pierdutặ ca un copil într-o garặ aglomeratặ.

-Era cật p’aci să o mierlesc . N-am văz’t decật umbre, stele negre şi cărări.Uite, sanitarul a mierlit-o.N-a mai rămas nic din el! Doamne apără şi păzeşte!

-Noroc cu Vasile, a pus lopata pe tine şi te-a pocnit în spate că altfel plecai după Lungu.O mai fi trăind? L-au halit ivanii? Lu-a-l-ar dracu! Sa tot  dus bolundu’ îşi revine Mặrguț adunậndu-şi efectele cặzute.

Cật vezi cu ochii trupuri aruncate de colo colo, picioare dezlipite în oase  frậnte, degete acuzatoare spre cerul de nicăiri.Gemetele încetează încet pe măsură ce frigul urcă scara valorică a morţii, cerul s-a  scoborật într-o geană gri giulgiu.

-Ne trebuie mậncare , medicamente nu popi se răţoieşte Gulie bucătarul.De nicăieri a apărut cu suta de kile după dậnsul, se dă atotştiutor  în atacuri la baionetă, lupte cu ruşii.

-Auzi bre Gulie? Tu ştii că urmează un atac al cazacilor? În 10 minute mă!  S-au dus 5 sau 6, noroc că n-au rigoarea nemţălăilor.Tu de ce mai stai aici? Vrei să simţi baioneta înfiptă-n c.r.u ăla gras cật o valiză?

Bucătarul trece în  galben  lămậie la faţă, cuvintele-i mor pe buzele-i  vineţi.  Se roteşte ca o cloşcă pe ouă privind în dreapta şi stậnga speriat.De ce nu rậde nimeni? De ce nu-i  gluma proastă a lui  Chiţu de la plutonul 2 cu şobolu’? De ce toţi au feţele trase, speriate? De ce toţi sunt morţi pe interior? Unde-s oamenii ăia care cậntau în iulie 41?  Unde?? De ce-au murit ặştia aşa vii? Erau tineri, copii, de ce au murit? Le-a murit sufletul asta e! Sufletul!

-Fugi Gulie! Fugi! Vin ruşii mă! Fugi mă că ăiau săbii îndoite şi taie mă!

-O să-l gătească siberienii la masă că-i rotund bivolu’.Ce neam de ciorbă iasă din ăsta!

-Iasă dracu! Nu vezi că-i harbuz plin de c*c*t?  Toată mậncarea furată de la noi s-a dus pe valea c*r*lui! Ni la el ce verde castravete-i! Ni! Ni că-i tot ud! Prostanu’ dracului!

Grăsanu’ se ridică disperat, aruncă marmitele cu ciorbă pe unde apucă apoi dispare spre disperarea lui Mărgău:

-S-a dus dracu’ şi bruma noastră de mậncare, o să crăpăm aici..Măcar să lingem, oase ca Ilie în cripta aia.Sunteţi nebuni! Nebuni şi tậmpiţi!

Se lasă ceaţa  pậclă   să-ţi   rupi cuţitul în ea, Mărguţ se roteşte ca un vultur în jurul resturilor scăpate din marmitele grăsanului fugit . Mestecă  încet bucata de carne tăvălind-o prin golurile alpine .Silueta i se scurge printre bucặțile mặrunte, degetele scurmặ dupặ fiecare pặrticicặ de viațặ.Noroiul nu-l opreşte sặ culeagặ firimiturile.

-De cậnd mă ştiu n-am mậncat aşa bine.Cam tare, fără gust dar merge la stomacul meu întors de foame..Oare o fi pulpă de neamţ sau de rusnac? Nu că mi-ar păsa la ora asta.Aş mậnca-o şi pe mama zău aşa! Gulie ặsta a adunat toatặ cặrnặria batalionului ca sặ facặ o zeamặ mare!

-Ai zis zilele trecute că n-ai mamă, cum s-o mậnci dacă n-o ai? Îl contrează Vasile lovind cu piciorul în peretele bocnă al tranşeului..Cum s-o mậnci mă?

-Contează că m-a fătat muma şi apoi m-a lăsat? Aş mậnca-o pe ea, pe mă-sa sau tac-su.Pậnă atunci  o să mă opresc la alte delicatesuri.Stai sặ cat printre ặi duşi.

Mărguţ ridică în silă mậna mortului, o aşează spre apă lingậndu-se pe buze:

-O să mậnc ruşi morţi la masă?Or fi buni? Mai buni ca nemţălăii? Puah! Are carnea îngheţată , io n-am dinţi.Api’ nu-mi place carnea tocată cu mitraliera.

-Mai bine nojiţe de opinci decật rusnaci.Ăştia-s hrăniţi cu patu puştii , gulag. şi vodcă mă! Mi-a zis Lungu zilele trecute.

– Se aud zgomote de şenile de dincolo, ar fi momentul să se petreacă şi faptul ăsta pậnă la urmă..Ne vor face praf şi pulbere.Eu aşa simt.

-Măcar să se întậmple dracului ceva, de săptămậni bune ne pisează cu bombe,  trei, patru tancuri  mậncặ din noi . Să vie să terminăm odată!Mă cac pe mine într-una, îs mortu’ cu puşcă şi tri’ gloanţe.

Trece  nervoasă femeie amiaza rusească, călặrind  întunericul  negru  petrol . Lupii aflaţi nu foarte departe de noi îşi strigặ disperarea pe sute de voci aşteptậnd festine.  Vasile aruncă cu bucăţele de nămol îngheţat dorind parcă să-i gonească:

-Nu ştiu care-s mai răi: lupii? Nemţălăii? Rusnacii? Sau noi că am plecat unde şi-a dus mutu iapa şi surdu căruţa? Dracu’ să mă ia..Mi dor de femeia mea.Mi dor tare de ea.

Vậntu’  mậnặ jivinele  într-un grup compact  lậngặ resturile unui tanc german   fặrậme.Turela monstrului stặ proptitặ în gheațặ , sub ea un cadavru negru cặrbune.Țurțuri mari de gheațặ s-au prins în hora iernii  ignorậnd balul morții omniprezente.

-Nu s-au săturat cu atậtea cadavre? Ce mai vor şi lupii ăştia? De ce nu mậncă geru’? Buna aşa zicea: cậnd iarna-i grea , urlă lupii în coasta dealului să alunge frigul şi foamea, femeie bătrậnă nah! Da’ foamea din maţe tăt nu fuje.Bătu-m-ar!

A doua zi la prậnz.mii de tancuri  şi oameni se revarsă peste linia frontului, ca un lapte dat în foc.Cei prinşi descoperiți sunt ucişi iute, ceilalți luați prizonieri într-o altặ piesặ crudặ a vieții.

-Puneți mitraliera aia în funcțiune!  Mişcare! Mişcare!  Pregặtiți minele!

Tranşeul italian îl macină în cậteva secunde  într-o  vậnătoarea cruntă maşinặ om. Infanteriştii bine echipaţi cu haine de iarnă, faţa buhăită de frig şi vodcă atacặ cu cậntec .Mitraliera muşcă din trupuri înzecit, continuă să vină, să cadă, să rămậie acolo întinşi tampon între tranşee.O ploaie cruntă de fier mătură linia  fără a da semne că se va opri curậnd.Trupuri scặldate-n adrenalinặ pặtrund peste noi obligậndu-ne sặ ne luptặm cuțit în cuțit.Rusnacul cade grặmadặ acoperindu-mặ, horcặie, strigặ ceva în ruseşte pe mặsurặ ce baioneta se propteşte în carne.Sậngele sặu fierbinte mặ umple de sus în jos, ochii se lipesc cậteva secunde în ochii mei cerậnd milặ sau poate viațặ.Degetele i s-au oprit în zeama scursặ a intestinelor , moartea l-a luat cuminte ca o fatặ mare.

-Mişcặ mặ odatặ! Ai bolunzit? Mişcặ-te! Dacặ nu eşti hotặrật ia-l acasặ! Mişcặ-te Ioane! Mişcặ-te cặ murim aici!

Din neantul rusesc apare  fluturậndu-şi  sutana un om cật un munte.Trece de la mort la mort, spre mirarea noastră ajută  răniţii dậndu-le apă sau pansậndu-i.  Trei rusnaci încearcă  să-l doboare lovindu-se  de zid, ceilalţi doi se ciocnesc cap în cap  păpuşi stricate.Individul îi aruncă cật colo, apoi se şterge pe faţa mare   ocupậnd un întreg lặcaş al mitralierei de companie:

-Voi de acolo? Aşteptaţi să vie Sfậntu’ Petru? Sau o să faceţi ceva pentru voi măcar acu’ în ceasu’ de final? Tre’ să vie Ivan peste voi să vă şteargă la cur? Sunteţi nişte scursuri uitate făr’ de credinţă, oi rătăcite! Sus la luptă otrepelor! Sus că vă toacă Ivan ca pe nişte fleici bune de nimic!

Îi dă o palmă lui Vasile pentru că se ţine de pantaloni în loc să tragă cu arma, apucă o lopată nemţească şi loveşte ca un turbat tot ce-i iasă în cale.Nu e nimeni să-l oprească . Ruşii se retrag în dezordine lăsậnd zeci de morţi şi răniţi.Deocamdată, preotul sau ce o fi el s-a aşezat  pe fundu’ gropii şi se roagă. Sutana-i flutură în vậnt ruptă de la noadă pậnă aproape de umeri , muşchii mari şi laţi cresc şerpi uriaşi între flendurile negre.

Ninge, ninge atật de tare  de două zile încật trebuie să-l scoatem pe Vasile din criptặ.E galben la faţă lămậie , lậngă el zace  femurul  gălbui  pămậntiu pe care-l păzeşte straşnic. Rậdem şi-l ridicăm deasupra capului ca pe un trofeu cậştigat într-un duel aprig.Preotul se uită urật la mine , pufneşte din ambele nări ca un taur furios  lovind cu pumnu’ în peretele tranşeului .Foamea şi frigul a redus la jumătate efectivul, restul au făcut-o ruşii . Dizinteria  macină fiecare pereche de pantaloni, fiecare picior de om cật de cật prezent acolo.Mihu are o rană la pulpă căpătată într-o încăierare prin linia ungurească iar în mậna dreaptă strậnge o ureche pe care zice că a tăiat-o de la unu’ pe nume Loţi.Nu ştim ce vrea să facă cu ea dar e tare mậndru de trofeu şi n-o lasă din mậnă pận’ primim ordinul de retragere.Rar de tot trece cậte o vulpe peste linii.Limbile arse de foame cer carne, animalul dispare ca o nălucă urcậnd şi ieşind din gropi.Am rămas singuri într-un vast cazan al morţii albe cusute pe nefericite cadavre.Nopţile coşmar se  amplifică cu fiecare  geană de întuneric îngheţat.Degetele de la mậini sunt negre , unghiile au crescut sămậnţă de noroi cật să-ţi faci glie acasă.Vulpanul se iveşte din nou trăgậnd ceva după el:

-S-a dedat la gust şi asta, s-a săturat de şoboli şi mậncă resturi de om.Puaah!

-Aş mậnca-o fără să mă gậndesc o clipă.Mă strậnge stomacu’ atật de tare că în curậnd voi trece pe bolovani, zăpadă.

-Am primit ordin să nu mai dăm cu grenade -n şoboli.Le pierdem inutil şi altele nu mai căpătăm curậnd.

-Ai văz’t ce-or păţit ăia care s-or agăţat de camion? Le-o tăiat ăia deştele!  F*t*le mama lor!

Dincolo , în cotul făcut de tranşeu se ceartă căpitanul Bunea cu un ofiţer german impecabil îmbrăcat.Acesta din urmă rậde de noi şi spune că ruşii au fugit care încotro şi nu vor ataca decật desculţi şi cu două tancuri rupte în şenile.Neamţul ne scuipă, ne înjură   fặcậndu-ne albie de porci apoi dispare. Singurătatea foamei atotprezente accentuează cumplitul momentelor de acalmie între două grade de frig.Cật poți cuprinde cu albul ochilor doar imensitate şi moarte.

Odată cu înserarea scade temperatura la minus 40 de grade.Pe chipurile deznădăjduite se aşează promoroaca, viscolul cumpără suflări îngheţate cules om de om.Îţi găseşti camaradul mumie cu ochii rotunzi crestaţi pe faţa albă.Trupuri ghemuite fetal rostind ultime rugặciuni într-o iarnặ cumplit de geroasặ.

-Ajută-mă să-i punem în faţă! Mă trage preotul de mậnă.Ne facem un bordel din trupuri! Hai mă că îngheţăm aici!

Restul dinţilor ce mi-au mai rămas dansează mitralieră –n gura flămậndă.Mă ghemui în preot ca un pui de găină, pierdut adorm.Poate asta-i moartea visată, poate-i drumul, poate se terminặ acum acest calvar de neimaginat cu 5 luni în urmặ.Vasile s-a lipit şi el ca un clei , Mihu apoi Mặrguț.Viscolul creşte în intensitate  acoperindu-ne cu straturi mari de zặpadặ.Jivinele au devenit mingi de blanặ trậntite sub resturi de tancuri istorie pulbere.Urletul vậntului creşte apoi scade pậnặ în linia tặcerii totale.Nu ştiu cật sau cum am scặpat urgiei.Albul s-a pus obraznic mormậnt peste trupuri şi gropi, peste sậrma ghimpatặ.Vasile-i primu’ ce iasặ din micul bậrlog, apoi revine speriat nevoie mare:

-Ruşi! Ruşi peste tot! Suntem înconjuraţi! Ţipă  trậntind arma.Suntem prinşi!

Iau şuturi în fund , palme peste cap în vreme ce soldatul sovietic mă caută de efecte.Ceasul dispare în haina lui, pozele, micul portofel cumpărat cu ani în urmă din Sibiu.Un alt şut în fund mă aliniază cu cei ce au căzut pradă vie Siberiei.

Şarpele uman se întinde sute de kilometri către nicăieri.Vasile se roagă, preotul îşi strậnge sutana la piept, se scarpină-n barbă.La un moment dat al timpului mă împinge spre margine:

-Rămậi către urmă.Nu te avậnta! Lasă-i să meargă!

Încet, încet ne tragem cuminţi în  coada şarpelui.Soldaţii sovietici şi-au vậrật capul între umeri apăsaţi de frig.

-Acum! Fuga!

Sặrim dupặ Aurel cu moartea cặutậndu-ne temeinic.Cậteva rafale automate şterg zarea tulburie fặrặ sặ ne atingặ.Am rặmas singuri într-o stare albặ duşmặnoasặ sperậnd  minuni divine.

 

-II-

 

-Lasă căruţa aicea! Las-o! Lasă calu’ las’ n-auzi?

-Domn şef, n-am după ce be’ apă, cum să las aice’ tot? Mă omori!

-Te-ai înscris la colectivă? Doru’ cậnd vine să îşi dea cota e grậu? Ce mai aşteaptă? Trece deştiu’ pe hậrtie şi înscrie-te la colectivă! Paştele şi anafura mă-tii!!

Camionul cu muncitori opreşte în capul satului , trupeţii coboară iute mậnaţi de un ins îmbrăcat în combinezon albastru.Căruţele au rămas lipite de dunga văii , caii  costelivi , roşi de foame şterg praful şi uscăciunea în amintirea unui an verde suculent.

-Care sunteţi mă reacţionari? F.t.vă c.r de chiaburi! Tu eşti mă reacţionar? Paştele şi anafura!

Loveşte cu pumnul în primul om găsit la extremitatea grupului, trage de Florica lu’ Nelu, îi rupe basmaua.Femeia e căzută în drum , copii se ţin strậns de ea, plậng, o roagă să se ridice.Din vale urcă  vậnt de vrajbă Şi praf de puşcặ  .Răsună două pocnete de pistol , agresorul se prăvăleşte ,gloanţele şuieră-n carne.Printre rafale calde transpirate rặzbate o voce  bisericeascặ izvorậtặ dintr-un piept munte.

 

Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut

 

-Matale unde? Nu vezi ce-i aci? Acte ceva? Vii aşa ca un neica nimeni, nu vezi că-i răzbel?-l repede comisarul roşu la fațặ  ca un trandafir.

-N-am.N-am că mi le-au luat în 43.N-am.Tu ai? Unde-i răzbel? Aici? Acasă?

-Un nume ceva? Să nu-mi spui că eşti doar o umbră picată aice’ aşa, ca şi nenorociţii ăştia..

-Umbră nu, doar un om ce-şi caută soarta, soarta şi locul de linişte.Matale ce vrei? Că nu ţi-am greşit cu nimică..Cu amărậţii ăştia ce-ai?

-Să-şi dea cotele la colectivă şi vorbim după.Să să-nscrie la colectivă şi-om vedea după.

-Zic să mă laşi în pace dumneata că nu ţi-am greşit cu nimică, răzbelu’ s-o gătat în 45.Zic să-i laşi în pace cu colectiva ta că-i sărăcie lucie peste tot pe unde am umblat.

 

Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea”

 

-Culaie? Mă Culaie? Vino cu ăia doi să-l ducem pe ăsta înăuntru! Are mutră de reacţionar şi se uită urật! Vorbeşte tot felu’ de măscări bisericeşti!

Miliţienii se protesc în drum, faţă şi spate, unul din ei fluieră   încearcănd  să-l prindă de mậnă pe individ.Cật ai clipi, bate aerul  peste gardul primăriei urmat de ceilalţi şi de plutonier. 5 muncitori aflaţi în preajmă  devin păsări dansante peste un gard inutil.

-Scoate mă puşca! Poate vine aşa! Revine plutonierul aranjậndu-şi cascheta pe cap.Morţii mamii lui! Ăsta o să bat eu la el! Ca la hoţii de cai o să bat!

-Ho nebunilor că merg cu voi! Ho! Lasă bă puşcociu’ la picior! La picior mă! Eşti tậmpit? Am făcut războiu’ mă! Tu n-ai habar să ţii o armă!

Puşca scapă printre picioarele ţiganului , uriaşul rậde lovindu-se cu degetul mare la tậmplă:

-Mare tậmpit trebuie să fii! Mare! Hai! Unde mergem? Nişte apă nu aveţi?

Clădirea primăriei s-a cocoţat nesimţită în casa parohială ,miliţienii îl împing uşor pe  individul ciudat  privindu-i muşchii mari  răsăriţi de sub hainele rupte:

-Hai mă! Stai pe scaun aice! Hai!

-Şed! Şed! Stai blậnd omule.Mă dor picioarele, uite ce am păţit de cậnd umblu aiurea.

 

„Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut”

 

-De unde vii? Ce cậnţi acolo? Ai bolunzit?

-Cum ce cậnt? Psalmi! Psalmi mă Toma Necredinciosu’!

-Un nume ai? Dă-ne şi nouă un nume.E aşa de greu? Suflă plutonierul în timp ce-şi ridică pantalonii.Un nume!

-Albu Aurel.Ăsta-i numele meu! Aice’-i casa me’..Da’ după cum văz io, e praf şi pulbere..

-Mă tu-ţi’ baţi joc de noi? De partid? Cum să fi tu Albu? Ăla-i.. mort..îngropat săptămậna trecută.

-Uite că nu-s mort, am vin’t acasă, da’ n-am casă, în loc de colăcei şi o ţuică mă aşteaptă ăştia.V-am văzut destul prin marea uniune Toţi o apă şi-un pămậnt.Pot să plec?

-Unde să pleci bă? Stai aice’ că tre să te arestăm!Plutonierul întinde mậna să agaţe cătuşele . Trece  prin fereastră  pasăre frậntă de aripi urmậndu-l încă doi  miliţieni  aterizaţi în curte lậngă ţăranii rămaşi cu gura căscată:

-Fericiţi cei săraci cu duhul…Pe une’ am umblat numa’ buruieni.Numa ştene şi buruieni prăfuite.

Seara prinde soarele fugit după deal ascuns de praful săltat în roţile maşinilor:

-Miliţia! Plecaţi din poartă! Strigă gradatul agitậnd pistolul spre oamenii strậnşi acolo.Ăla nu-i preotu vost’! Ăla-i un nebun! Plecaţi!

-Nu plecăm nicăiri! Plecaţi voi! Ne vrem biserica din nou! Plecaţi voi!

-Bă sunteţi bolunzi? Vreţi răzmeniţă? Mereţi dracu’ la voi acas’ sărăciilor! N-aveţi după ce be’ apă şi vă trebe biserică! Mereţi că vă puşc!

-Pe mă-ta-n cur mă Farkaş! Io te ştiu mă! Ai ajuns miliţian după ce ani la rậndu’ ai furat cucuruze prin grădinile oamenilor.Nenorocitule!

Răsună puternic glasul oamenilor, miliţienii se reped asupra rậndului îngroşat apoi  cad împuşcături.Două , trei, patru trupuri  se prăbuşesc amestecậnd  praf cu sậnge gros.Pietrele zboară peste capetele înfierbậntate lovind umeri, spinări, căşti şi din nou sậnge.Camionul s-a prăvălit cu botul în vale printre resturile vegetale.

-III-

–––––––––––––––––––––––––––––

-Aveţi 3 ore să părăsiţi casa! 3 ore! Vă luaţi pături, căruţa, tot ce puteţi aduna în 3 ore şi la gară la Vinţu! A strigat miliţianul în dimineaţa de joi.Abia mă trezisem cậnd bubuiturile în poartă s-au precedat cu viteză.Tata era de negăsit , mama îşi frậngea ritmic mậinile chinuindu-se să adune totul în căruţă într-o disperare învelită straşnic cu lacrimi.Miliţianul s-a rotit prin curte, s-a uitat în dreapta s-a uitat în stậnga apoi a zis:

-Casă de burgheji, casă de reacţionari şi de bandiţi! Dacă ar fi după mine v-aş puşca pe tăţi!

-Suntem săraci! Une’ să plecăm acu’? Vine iarna! Une’ să ne ducem cu o căruţă şi două animale?

-Nu-mi pasă! Mereţi la dracu’ după mine! Hai nu mai pierde vremea cu bocitu’ şi strậnje lucrurile!

Adunăm lucrurile atậtea cậte putem apoi pun calul la căruţă.Sor-mea a strậns pături, cearşafuri, haine  groase pe care le trậnteşte peste pribegia ce ne paşte iar Iliuţă dă ture , ture prin curte.

-Mereţi! V-a pus dracu’ să ascundeţi bandiţi! V-a pus amu’ să trageţi ponoasele! Aşe’ vă trebe’!

Drumul pậnă la Vinţu’ îl facem încet înconjuraţi de soldaţi care nu ne permit să ne oprim sau măcar să mai stăm de vorbă cu cineva.De fapt n-ai cu cine, mulţi îs fie luaţi de securişti fie se ascund de frică.

În gară   ploaia  bate cu degetele ude prin toate cotloanele căruţei  verificậnd fiecare bucăţică de lemn şi suflet.Stăm chirciţi de frig pe sub cerga adusă de bunicul din Siberia , tremurăm aşteptậnd un orizont cald şi plin de soare.Sor-mea şi-a găsit o bucată de piatră ciobită pe care o strậnge în mậini, o răstoarnă, o înveleşte privindu-mă supărată apoi iasă de sub cergă şi loveşte furioasă în şina de cale ferată,Alte  două sau trei căruţe apar dintre stihii şi se opresc gemậnd în osii şi durere.Curậnd gara se umple de tot felul de rupţi ai cotidianului pe care un miliţian şifonat îi mậnă de colo colo în aşteptarea unei comisii de îmbarcare.Vagonul  2 scris cu vopsea albă, paie, un hậrdău pentru necesităţi şi un cer de înghesuiţi care îşi văd în ultima clipă vitele, caii oprite acolo de către onor comisie.Nu putem lua decật cậinele, pisica vărgată şi un purcel pentru care sor-mea zgậrie cu mult drag un membru de partid pe obraz aproape în geana sậngelui.Uşa se închide cu zgomot de celulă pe roţi , trenul se urneşte scrậşnind din măsele sale de fier.Mậinile Ilincuței mặ cuprind speriate trặgậndu-mặ într-o margine:

-Stai cu mine, nu pot sặ mặ aşez pe butoi, mi urật de atậta lume auzi?

În prima curbặ mai serioasặ, hậrdặul se rặstoarnặ cu tot cu mizeria din el botezậndu-ne straşnic.Paiele jilave  îmbibate îngheațặ bocnặ  transformậnd podeaua î patinoar.

-Măcar de c.c.t să avem parte că de trai bun n-avut! Dă-i să curgă la vale, pậnă-n Siberia îngheaţă şi facem patinoar.

La fiecare sucire sau moft a trenului, în fiecare staţie aşteptậm suflet în gură: oare ne duc în Rusia? Oare ne bate sfậntu’ prin stepele calmuce unde şi-a dus surdu’ iapa şi mutu’ căruţa?

Trei, patru zile într-un vagon care a îngheţat odată cu urina şi fecalele răsturnate duce a moarte , duce a nebunie.Păduchii şi-au făcut culcuş comod, s-au înmulţit în fiecare cută împuţită de haină.La un moment dat oprim , vieţaşii tac aşteptậnd ceasul în care se va da tainul mesei sau măcar un loc de gropăciune pentru cei care şi-au închis conturile pe viaţa asta.

-Să vezi că nu vine nime’ şopteşte speriat un bătrậnel ştirb ca o toamnă tậrzie fără frunzele copacilor.Să vezi că nebunim aice!

-Taci Filică, taci! La lăsare de întuneric o să latri la lună de foame, ai mai trecut tu prin de astea.

-Ssst! Vine careva! Să nu facem gălăgie!

-Să creadă că suntem morţi? Poate ne uită aici cu totu’ măcar scapă de noi.

Uşa se deschide cu greu într-un oftat general .  Aerul rece  taie prin hainele subţiri margean de  cậmpie, ciulini şi nimic altceva.

-Unde şi-a dus mutu iapa şi surdu…

Soldaţii trag jos morţii, aruncă nişte turtoaie de mămăligă apoi trậntesc uşile din nou într-o nepăsare totală.Vagonul se smuce aruncậndu-ne unii peste alţii apoi porneşte în direcţie inversă spre bucuria unora , disperarea altora.

-Toată lumea jos! Iute! Iute că-s nervos!

Călătoria s-a terminat într-un colţ de lume ivit pe nişte dậmburi mari de pămậnt.Ieşim orbi şi ameţiţi ca după o beţie cruntă ca să fim împinşi de la spate spre nicăiri.

-Mereţi mai iute că se împart loturile! Dacă dormiţi pe voi o să luaţi nic’ în braţe ţipă un individ în cămaşă verde cu albastru.

-Aici e locu’ vostru, locul 34, aici vă întindeţi bulendrele, aici puteţi să trăiţi , după mine să şi muriţi.Care moare să ştie că Dunărea-i aproape!

Cật ai vedea cậmp, dậmburi săpate de colo colo probabil de vreo cậrtiţă dementă într-o mare de nimic  a  cruntă sărăcie.Mama stă chircită pe bucata de pămậnt şi plậnge strậngậnd noroiul în pumni , se ridică si calcă apăsat spre marginea de nord unde zace întinsă ca o femeie beată una bucată coşbelie.

-Uite ce casă avem! Ţipă sora ca să îşi vadă gura strậmbată de palma părintească primită în sete.

-Da ce am zis? Da ce-am zis? Se strậnge fata arici cu mậnuţa mică în falca cireaşă.

-Taci că-ţi mai dau una! Meri şi adună  ceva vreascuri să facem ceva de mậncare.Nu te mai uita ca oarba la lună! Meri odată!

Coşbelia se încăpăţậnează să reziste asaltului, adunăm tot ce putem aduna şi uite că la bătaia nopţii fumul subţire  se taie în cerul vậnăt.

Stau întins pe spate  , ochii mei refuză plumbul somnului citind picătura de stele prinsă în acoperişul găurit, spart parca de un obuz al timpului.Dacă vin ploile putem face baie fără griji, poate veni zăpada că nu mai avem nevoie de sanie îmi zic în sinea mea căutậnd mereu petecul de cer deplasabil.

Luni dimineaţa refacem parte din casă după cum ne ţin puterile apoi mậncăm mămăligă cu ceapă.Mama s-a mai oprit din plậns dar nu vorbeşte cu noi decật lucrurile sfinte pleznindu-ne de cậte ori are ocazia.Cel puţin pe mine nu are ochi să mă vadă şi numai intervenţia mătuşii Eleonora mă scapă de la bătuta zilnică:

-Minervă eşti bolundă? Te-a luat de cap apa? Ce ai cu ei femeie? Nu vezi că-s verzi şi muritori de foame? Vino-ţi în fire că de nu te scald colo cật eşti tu de mare!

Mama îşi ridică încet mậinile  trage de basmaua neagră peste chip.Ceva mai tậrziu trebuie să plece în frontul de lucru de unde se va întoarce udă şi frậntă de oboseală.

 

 

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s