Ingeri si larve

Uşa se deschide cu greu într-un oftat general .  Aerul rece  taie prin hainele subţiri margean de  cậmpie, ciulini şi nimic altceva.

-Unde şi-a dus mutu iapa şi surdu…

Soldaţii trag jos morţii, aruncă nişte turtoaie de mămăligă apoi trậntesc uşile din nou într-o nepăsare totală.Vagonul se smuce aruncậndu-ne unii peste alţii apoi porneşte în direcţie inversă spre bucuria unora , disperarea altora.Frậneazặ furios undeva cặtre mặrgeanul de amiazặ iar usa se deschide din nou:

-Toată lumea jos! Iute! Iute că-s nervos! Paştele mamii voastre!! Jos mặ!

Călătoria s-a terminat într-un colţ de lume ivit pe nişte dậmburi mari de pămậnt. Orbi şi ameţiţi  după o beţie cruntă a drumului bou vagon,  împinşi de la spate spre nicăiri.

-Mereţi mai iute că se împart loturile! Dacă dormiţi pe voi o să luaţi nic’ în braţe ţipă un individ în cămaşă verde cu albastru.Mereți dracului „tu’vặ neamu!

-Aici e locu’ vostru, locul 34, aici vă întindeţi bulendrele, aici puteţi să trăiţi , după mine să şi muriţi.Care moare să ştie că Dunărea-i aproape!

Cật ai vedea cậmp, dậmburi săpate de colo colo probabil de vreo cậrtiţă dementă într-o mare de nimic  a  cruntă sărăcie.Mama stă chircită pe bucata de pămậnt şi plậnge strậngậnd noroiul în pumni , se ridică si calcă apăsat spre marginea de nord unde zace întinsă ca o femeie beată una bucată coşbelie.

-Uite ce casă avem! Ţipă sora ca să îşi vadă gura strậmbată de palma părintească primită în sete.

-Da ce am zis? Da ce-am zis? Se strậnge fata arici cu mậnuţa mică în falca cireaşă.

-Taci că-ţi mai dau una! Meri şi adună  ceva vreascuri să facem ceva de mậncare.Nu te mai uita ca oarba la lună! Meri odată!

Coşbelia se încăpăţậnează să reziste asaltului, adunăm tot ce putem aduna şi uite că la bătaia nopţii fumul subţire  se taie în cerul vậnăt.Vậntul îşi face de cap prin resturile de casặ îndoitặ trậntind de colo colo uşa abia prinsặ în țậțậni.

Stau întins pe spate  , ochii mei refuză plumbul somnului citind picătura de stele prinsă în acoperişul găurit, spart parca de un obuz al timpului.Dacă vin ploile putem face baie fără griji, poate veni zăpada că nu mai avem nevoie de sanie îmi zic în sinea mea căutậnd mereu petecul de cer deplasabil.Sorặ-mea vorbeşte în somn, mama plậnge pe înfundate pe singura pernặ rặmasặ din zestrea ei.

Luni dimineaţa refacem parte din casă după cum ne ţin puterile apoi mậncăm mămăligă cu ceapă.Mama s-a mai oprit din plậns dar nu vorbeşte cu noi decật lucrurile sfinte pleznindu-ne de cậte ori are ocazia.Cel puţin pe mine nu are ochi să mă vadă şi numai intervenţia mătuşii Eleonora mă scapă de la bătuta zilnică:

-Minervă eşti bolundă? Te-a luat de cap apa? Ce ai cu ei femeie? Nu vezi că-s verzi şi muritori de foame? Vino-ţi în fire că de nu te scald colo cật eşti tu de mare!

Mama îşi ridică încet mậinile  trage de basmaua neagră peste chip.Ceva mai tậrziu trebuie să plece în frontul de lucru de unde se va întoarce udă şi frậntă de oboseală.

 

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s