Celor de departe

Oare cât mai e ora
pe bucăţica ta de glob?
Te întreb
ca să ne potrivim gândurile
pe aceeaşi cadenţă temporală,
atemporală.
Mai ţii minte mirosul de duminică
şi de cafea cu pâine prăjită?
Mai ţii minte marea, soarele, pescăruşii?
Te întrebam atunci
ca un copil inocent şi curios
dacă vreodată, de nu vom mai fi
oare ne vom aminti?
Şi râdeai…râdeai
şi flori de liliac se scuturau din ceruri.
Acum plouă cu fulgi de nea
sau ninge cu lacrimi,
cine să mai ştie?
Sufletul mi-e ud până la piele
ascult focul din sobă,
sorb din aceeaşi cafea cu lapte
(aveai tu un nume haios pentru ea)
la radio este sezonul colindelor
şi simt că mai e mult până când
flori de liliac
ne vor colinda primăvăratec, umerii…
Ţie, prieten de departe
dar atât de aproape gândului meu
ţi-am oprit un loc la masă
căci îmi lipseşte colindul glasului tău,
cafeaua cu E-uri
luată de la colţ, pe datorie,
dimineţile cu râsete de copii cuminţi
şi umilul sandwich, din ce mai e prin frigider!
Te mai întreb: oare cât e ceasul
pe bucăţica ta de glob?
Te mai ning prin amintiri florile dalbe,
florile de măr şi de liliac?
Aştept răspuns, post restant.

Cristina Măroiu .
26.12.2014
(prietenilor şi rudelor noastre, aflate departe de noi)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s