strâng la piept
pasărea cuvântului
cu ciocul deschis
îşi caută puii
îi aud plânsetul
aproape de fereastră
şi nu am cum
să-i alin durerea

liliacul sărută aerul
cu florile deschise

corcoduşii înfloriţi
tremură
privind albul pământului
copiii lor căzuţi între a fi
în mocirla
vremurilor de acum
şi rod verii şi toamnei

printre nămeţi
primăvara mai ajunge?
întreabă copilul
cu părul din aurul cenuşiu
al metaforelor

pe când primăvară, Doamne?

ne-au îngheţat iar sufletele
în tainele izvorului vindecător

bine că el rămâne de neoprit
pentru sufletele rătăcitoare

toate sunt
păsări ale cuvântului tăcut
plin de roua amintirilor
unei vieţi normale

Doamne,
mai există primăvară?
mai există vară?
mai există toamnă?

să fi lăsat pe pământ
numai iarna?

primim o nouă definiţie
a anotimpurilor:
primăvară învelită în iarnă


Anne Marie Bejliu, 21 aprilie 2017


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s