Pentru Anton

– Poate, nu știu. Adela, nu spera cai verzi pe pereți, nu încerca să îmi bagi în cap cuvinte pe care nu le simt, care doar asta sunt pentru mine, cuvinte. Am venit la tine în seara asta pentru că m-am hotărât să cedez și eu puțin. Cum a zis mama, ai bătut cale lungă pentru mine, aș putea
să fiu puțin mai recunoscător. Dar până la iubire e un drum lung pe care eu nu știu să îl străbat. Înțelegi ce-ți spun?
– Mai mult sau mai puțin. Ce-mi oferi mai exact?
– Ce-mi ceri tu mai exact ca să știm de unde plecam.
– O noapte. Vreau să fiu femeie. Mai știi, poate că nici nu o să îmi placă și ne facem griji degeaba, adaug râzând.
– Bine.
– Bine? Adică da?
– Adică da. Dar, exista un dar! Înțelege exact ce primești, o noapte în care o să facem sex. Nu jurăminte de iubire veșnică, nu inimioare, nu balonase roz. Da?
– Da.
Ai dat restul paharului pe gât, m-ai smucit puțin când m-ai tras de mână să mă ridic și am plecat spre camerele de sus prin întuneric, prin casă goală și liniștită.
M-ai dezbrăcat neceremonios, în grabă, și m-ai întins pe pat. La fel te-ai dezbrăcat și tu și ți-ai pus repede un prezervativ. Eram încă destul de amețită de la băutură, dar am încercat să îmi întipăresc în memorie bărbatul din fața mea, să pot să te iau cu mine în gând oriunde m-aș fi dus. Erai atât de frumos, cum numai păcatul poate să fie. Te-ai urcat pe mine, fluid, într-o mișcare lină. Imaginea pe care mi-ai oferit-o a fost spectaculoasă. Nu cred că a existat vreodată ceva mai perfect decât tu, atunci. Gol, încordat, întunecat, stăteai deasupra mea cu părul răsfirat și buzele deschise, respirând profund. Mâinile tale mari, calde le țineau pe ale mele prizoniere, întinse, răstignite. Nu m-ai sărutat ci doar ți-ai aplecat gura spre sânii mei cu sfârcuri dureros excitate și i-a supt profund în adâncul gurii tale. M-am arcuit de plăcere și durere. Simțeam cum în mine se adună vergea cu vergea de plăcere, scântei
incandescente îmi biciuiau nervii și apoi se lipeau, într-un glob ce tot creștea cu fiecare clipa în care tu mă atingeai. Ai coborât spre coaste și m-ai muscat. Am țipat și mi-am ridicat capul înnebunită să văd, să țin minte totul. Pe sâni aveam urme roșii de iritație de la gura ta. Erau delicioase! Mi-am ridicat pelvisul și m-am lipit de trupul tău să îți simt curbele, să le simt cum se pliază peste ale mele și, după cum deja știam, se potrivea perfect. Contactul a fost electrizant și pentru tine și, capricios, m-ai muscat iar de sân. Apoi, ca și cum ți-ar fi părut rău, ai lins sfârcurile mici și delicate și ai suflat ușor și rece deasupra lor. S-au făcut buchetele rușinoase care dureau de excitare.
Apoi, sătul să mă ațâți, mi-ai deschis picioarele și ți-ai făcut loc între ele. Tu erai mare, eu mică, și a trebuit să le desfac mult și să nu-mi fie teamă și rușine de tine. M-ai atins fugitiv cu degetele, te-ai poziționat mai bine și ai împins. Penetrarea completă a venit repede, nu că eu nu aș fi opus rezistentă, dar tu nu te-ai lăsat. A fost o mișcare puternică și totuși fluidă. Ai început să te miști, ușor, apoi din ce în ce mai repede. Erai brutal, al limita durerii și mie îmi plăcea. Probabil că adânc în sufletul meu eram și eu o decăzută, probabil că te iubeam atât de mult încât acceptam orice îmi puteai da – acum când aveai sufletul deschis – fără urma de refuz în mine. Nu știu, știu doar că mă agățam de tine cu mâinile, cu picioarele, m-aș fi încolăcit dacă aș fi putut, orice numai să te țin aproape, lipit de mine. Era presiune în strângerile tale, palmele apăsau, nu mângâiau, frământau carnea, care pulsa eliberată după ce atingerea ta o lăsa. Era durere, dar era dulce.
Ca un naufragiat în mijlocul furtunii, m-am prins de umerii tăi și am strâns. Pielea ți se colora delicios ori de câte ori o strângeam mai tare. Îți rămânea forma mâinii mele întipărită în carne și mi-aș fi dorit să îți strâng inima, să rămână și acolo, mereu.
Parcă a durat o veșnicie. Energia consumată a fost enormă. În cele din urma, prins în ghearele orgasmului, ți-ai băgât capul în scobitura gâtului meu, ai gemut profund și m-ai strâns cât timp au durat spasmele.
Apoi te-ai rostogolit lângă și eu am simțit acut momentul în care ai ieșit din mine. Deja îmi lipseai! Plăcerea mă ocolise, eu nu am cunoscut
eliberarea ta și, dacă tu te-aș fi iubit atât de mult, experiența ar fi fost ușor neplăcută. Pe alocuri duruse, dar sentimentele îmi ferecaseră judecata și am rămas moale pe spate, fericită că împărtășiseși asta cu mine.
Am riscat o privire spre tine. Aveai ochii închiși și gura întredeschisă, senzuală. Erai mai frumos decât orice în lume, erai perfect, un zeu păgân, capricios și potent. Aveai fața satisfăcută, roșie, întinsă și se citea pacea pe ea.
Asta e imaginea pentru care eu am străbătut lumea, pentru care m-am luptat cu viața asta nenorocită zi de zi. Am fost atât de fericită și de mândră că prin mine te simțeai așa încât sentimentele copleșitoare mă înecau. Te iubeam, Anton!
După, gol, cu o țigară într-o mână și cealaltă făcută căuș în jurul sânului meu, respiri liniștit, lent. Lenea și satisfacția ți se citesc atât de ușor în voce:
– Probabil acum ar fi momentul unor destăinuiri, nu? Știi ce e ciudat, toata viața m-am ferit să vorbesc cu oricine de trecutul meu și ție chiar am chef să îți spun.
Ușor amuzat, nu te grăbești cu cuvintele. Ele vin greu, pentru că au fost mult timp ferecate în mintea ta. Mai tragi din țigară, mă mai mângâi pe sân și pe coaste.
– Mi se păreau puțin labagii bărbații care se cramponează în trecut, dau vina pe alții pentru eșecurile lor. Mereu îmi spuneam, fii bărbat, ce dracu, dacă ai dat de belea e doar vina ta! Dar, pe măsură ce am crescut, am realizat că nu am avut niciodată o șansă reală să fiu un om normal. De la prima respirație am fost sortit să devin tatăl meu. Sunt Anton, menit să aduc pe lume și să educ un nou Anton. Am moștenit de la el totul, de la bani la caracterul infect. Gena puternică! Un om rece, insensibil, care etern s-a uitat la mine cu silă și scârbă, cu privirea aia care omoară omul pe dinăuntru și pe care acum o văd de fiecare data când mă uit în oglindă.
Am vrut să protestez, să îți spun că ochii tăi pot fi calzi atunci când vrei, dar ai simțit că vreau să vorbesc și ți-ai pus palma peste gura mea
– Şhhhh! Lasă-mă, nu cred că mă mai prinzi vreodată așa. Ascultă!
Am încuviințat fără cuvinte și ți-ai retras mâna, m-ai mângâiat doar din vârfurile degetelor de la gură, spre gât și sân, și ți-ai odihnit palma deschisă pe coastele mele. Era caldă și eu m-am înfiorat de plăcere. Ai tăcut câteva clipe ca și cum încercai să înnozi șirul, ai mai tras din țigară, te-ai liniștit iar.
– M-a urât atât de mult și nu a ratat nicio ocazie ca eu să aflu asta. Singurele momente când zâmbea, crud ce-i drept, erau când făceam prostii. Cu cât eram eu mai depravat, cu atât era el mai împăcat. Niciodată nu am știut de ce se poartă așa, îmi zicea doar că nu merit altceva. Am aflat în cele din urma că totul se trăgea de la bani și de la cum îl păcălise bunicul. Eu am crezut mereu că tata a fost un om bolnav psihic care nu ar fi trebuit lăsat liber. Pare puțin, dar cuvintele nu au cum să cuprindă anii întregi, aproape 30, în care am trăit sub teroarea lui. În fiecare nenorocită de zi cât am stat sub același acoperiș m-a înnebunit câte puțin și, inconștient, cu fiecare zi, am început să mă transform în el, să fiu cinic, nepăsător, să îmi placă cruzimea. Un monstru care mi-a făcut viața iadul pe pământ și eu, la rândul meu, sunt menit să fac același lucru. Înțelegi de ce nu vreau copii? Eu o să fiu ultimul nenorocit de Anton!
Nu te-am contrazis, era prea devreme pentru asta și îmi era teamă să nu te oprești iar dacă vorbesc.
– Nu aveam voie să vorbesc în preajma lui, de fiecare dată când am făcut pe viteazul și i-am replicat ceva când urla la mine fără motiv, am regretat amarnic. Mă bătea până la leșin. Câteodată mă gândeam că asta și urmărește, să cedez eu. Când nu reușea, era turbat, dar cum nu era îndreptățit să mă bată, pleca și își vărsa veninul asupra altora. Am învățat de mic să țin în mine, să nu vorbesc, d-aia încă e nebunia asta în capul meu, s-au adunat toate câte le-am ținut în mine și acum chiar dacă aș vreau să le spun, nu mai vor ele să iasă. D-aia îmi place liniștea.
Ți-ai întors capul spre mine și m-ai pupat pe par. Alt fum.
– Pe mama nu o să o iert niciodată că l-a iubit atât. Era vrăjită de el. Orice i-aș fi spus, oricât de urate ar fi fost vânătăile mele, îi găsea scuze. Mereu mă găsea pe mine vinovat, ba că nu am fost cuminte, ba că să nu mai stau prin picioarele lui, de parcă nu aș fi făcut orice că să îl evit. Ea îl iubea și nu îl vedea cum îl vedeam eu. Ar fi trebuit să mă iubească pe mine mai mult și să mă scoată din mâinile lui. Eram doar un copil, Adela.
Mă dureau atât de tare vorbele lui, mă gâtuiau.
– Cu anii, a început ușor, ușor să îl vadă cum e, să vadă că și eu exist. Dar era prea târziu pentru mine, eram deja un Anton. Acum orice mi-ar spune, orice ar face sau mi-ar da nu se poate apropia de mine. Nu o simt ca pe o mama și cred că asta doare cel mai tare. Am crescut lângă mama și tata, dar nu am avut nici mamă, nici tată. Singurul lucru bun pe care l-a făcut mama pentru mine a fost că m-a obligat să te leg de mine, mi-ai zis senin și eu ți-am simțit zâmbetul pe buze când m-ai pupat pe frunte.
Dacă aș fi găsit putere să vorbesc ți-aș fi spus că eu te iubesc îndeajuns de mult să merg până la capătul lumii, până unde se termina tot, doar pentru tine.
– Lângă tine am găsit liniște, ai continuat. Nu mă așteptam să simt asta vreodată, crede-mă. E ceva în îmbrățișarea ta, în contactul asta piele pe piele care îmi scurtcircuitează sistemul. E ca și cum nu mă pot abține să nu fiu puțin pozitiv, puțin optimist, puțin așa ca tine. Am crezut eronat că sentimentul asta pornește de la faptul că ești atât de inocentă, de necunoscătoare în cele lumești. D-asta nu voiam să mă culc cu tine. Și mai și credeam că nu sunt omul potrivit să facă asta cu tine.
Iar m-ai pupat. Eu am tăcut pentru că sunt momente când chiar nu știi ce să spui, când să nu spui nimic e calea cea ușoara. Acum liniștea era tăcere, nu tăcerea liniște.
– Vezi tu, în pat mă simt liber, atunci iese din mine furia, amărăciunea, resentimentele. Iese ce e mai rău din mine la suprafață. Câteodată sunt
atât de prins în exorcizarea asta încât nu sunt conștient de ce îi fac partenerei. Nu doar o dată mi s-a întâmplat să rănesc pe cineva.
Ai lăsat cuvintele să mă cuprindă, să le înțeleg. Voiai să îmi fie teamă de tine, dar nu puteam să simt așa ceva când eu eram plină de iubire.
– Niciodată nu mă simt mai gol și mai pur decât atunci când am orgasm. E ca o vindecare profundă.
Ai terminat țigara și te-ai ridicat să o stingi. Asta a fost timpul pe care ni l-ai acordat, cât arde o țigară! Ți-ai întins corpul tânăr, puternic și te-ai îndreptat spre ușă, să ieși din camera mea.
– Acum ce o să se întâmple cu noi? m-am auzit întrebându-te cu o voce mică, nesigură.
Te-ai sprijinit de tocul ușii, cu fața spre mine și brațele încrucișate, inconștient te apărai. Aveai o privire obosită după toate câte îmi spuseseși.
– Nimic, Adela. Adică, o să fim la fel. Noaptea asta a fost bună, nesperat de bună, dar nu a fost un click sau ceva de genul ăsta în capul meu. Eu încă sunt cine sunt și tu, se pare, încă ești Adela mea, ai adăugât și mi-ai zâmbit cald. M-am simțit la fel lângă tine acum, la fel de liniștit și mă bucur enorm că nu am pierdut asta.
– Și eu mă bucur! Dar eu?
– Adică?
– Ce o să se întâmple cu mine?
– Exact ce vrei tu, ești liberă să faci ce vrei.
M-am încruntat, nu câștigasem nimic se pare.
– Adică să fiu cu alți bărbați, sau cum?
– Dacă asta vrei…
– Nu! am protestat.
– Adela, însăși faptul că încerci să mă obligi să fac ceva, mă face să dau înapoi. Așa merge mintea mea, înțelege-mă! Nu mă mai forța! Lasă timpul să treacă, lasă lucrurile să vină de la sine. Poate că nu e imposibil ce îmi ceri tu. Vezi ce mi-ai făcut, ai reușit să mă faci să sper că mă pot schimba. Suntem tineri, hai să încercăm să fim prieteni, să o luăm treptat. O să mai facem sex împreună acum că am văzut că totul e bine. Mie mi-a plăcut, ție ți-a plăcut, totul a fost bine.
¨Bine, bine, bine¨, oare cum puteai să faci un cuvânt atât de inocent să pară greșit, murdar. Ceea ce am trăit eu lângă tine a fost destin, nu ¨bine¨. Atunci nu ți-am spus, îți spun acum!
– Dar, asta nu înseamnă că nu ești liberă să îți trăiești viața așa cum vrei. Nu vreau să te ofilești așteptându-mă pe mine, ar fi păcat. Dacă ai încerca să deschizi ochii, poate că ai realiza că eu încerc să îți fac un cadou, încerc să fac ce ce corect și pentru tine. Încerc să nu mai fiu egoist!
– Deci nu o să renunți la ea?
Ți-ai pus palmele pe față, exasperat.
– Dumnezeule, cât ești de copilă! Am vorbit degeaba cu tine se pare, tu tot te cramponezi de căcaturi. Adela, nu mă face să spun lucruri la nervi pe care să le regret apoi! Ai fost bună aseară, mi-a plăcut. Dar eu sunt altfel, am nevoi pe care tu, sincer, în momentul asta, nu ai știi să mi le satisfaci. Dacă ți-aș promite fidelitate – ai râs ușor când ia pronunțat cuvântul, atât de străin și ciudat ți se părea -, te-aș mintii. Nu mă face să te mint, urăsc să mint!
– Dar te vreau doar pentru mine, mi-a scăpat fără să îmi dau seama.
– Adela, m-ai dojenit tu. Începeai să-ți pierzi răbdarea, era evident, dar avem mâncărici, nu puteam să mă abțin.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s