tristețe albă
( Geta și Erik)

copiii escaladează munții unei lumi înzidite în aspirații,
mai înalte decât pomul din care pot să culeagă un măr
mai întunecate decât noaptea în care pot miji după oameni de nea
mai inaccesibile decât un joc de-a moartea într-un castel virtual,
neștiind că zmeii din poveștile neascultate până la capăt
aruncă din loc în loc câte-o creastă ascuțită,
altfel decât creioanele abandonate în culoare copilăriei.
copiii măsoară adâncimea munților cu brațele îngerilor
după fiecare joc de-a zborul steagul din vârful pământului
e tot mai aproape de tărâmul locuit de cavaleri înaripați
după fiecare treaptă sculptată în vânt
din tălpile îngreunate de dorul de-a alerga un râu
prin miezul verde al unui câmp de soare
cresc aripi albe și strălucitoare,
mai reci decât zăpada amestecată
cu oasele copacilor nerodiți, florilor nemângâiate, păsărilor neascultate
după fiecare rostogolire spre neant
ochii jucăuși rotesc cerul ca pe-un glob de cristal
care a uitat să împlinească cel mai cutezător gând dăruit de oamenii mari

M.M.G


Un gând despre “

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s