Îmi pare rău pentru cei care consideră activitatea dumnealor literară un eşec atunci când nu sunt apreciaţi la nivele fals înalte. Pentru mine literatura şi de fapt a scrie şi a publica este un gest de curaj, un act prin care reuşeşti în primul rând să te deschizi faţă de tine, să fii sincer cu […]

Stare Pe nisipul cald adorm tăcute ultimele clipe de pace. Este calmul dinaintea furtunilor de vară, știu, însă, în această după-amiază îmbrăcată în muselină, Cella Serghi îmi vorbește din Cartea Mironei despre inimi captive în cochilia timpului, câmpul povestește despre maci, marea îmi vorbește despre lacrimi iar eu o mint că nu mă doare. De […]

Amely

Noaptea s-a scurtat brusc, la 5, 30 m-am ridicat din pat, Amely dispăruse ca de obicei, îmbrăcare rapidă, mậncare la fel de rapidă apoi pe scări pậnă în dreptul maşinii.Rece afară, rece motorul la pornire , înjurături pe centura încărcată cu camioane.Oraşul doarme pitit în ceaţă, drumul e bun o perioadă apoi pe urcare devine […]

„Care p…. ma-tii esti Seneca, ma?” „Maromet” a fost unul dintre cei mai sangerosi tortionari, comandant al celei mai salbatice inchisori. Fostii detinuti povestesc ca intr-o zi Maromet a vazut o maxima scrisa pe peretele unei celule: „Cine stie sa moara nu va fi niciodata rob” (Seneca). Infuriat, le-a strigat celor din camera respectiva «Care […]

altfel se măsoară aici eternitatea pe uliţele acestea Dumnezeu umblă nestingherit câinii îi ştiu mirosul copiii îi cunosc mângâierea oamenii nu obişnuiesc să încuie porţile deschizi o ușă aburul sfâșiat al mămăligii se ridică în nouri deschizi o fereastră luna își mijește geana peste ochii lumii miroase a chilie şi a înger a nuci uscate […]

The Courthouse Inn restaurant in Lisbon, Ohio has a pretty unusual men’s room. Every square inch, from toilet to lid to walls, is covered in some brightly polished reflective material. If you want to see yourself from every angle, this is the bathroom for you. If you’d rather not, you’ll just need to count the […] […]

Pitcher plants (the white ones are Sarracenia leucophylla ‘Titan’ and I believe the red ones are Sarracenia rubra or sweet pitcher plant) © Cindy Dyer. All rights reserved. via Pitcher plants — Garden Muse

Landscape photographers are an active group within the broader photoblogging community. Here’s work from four sites we invite you to explore. via As Far as the Eye Can See: Four Bloggers, Four Landscapes — Discover

ingeri si larve

        „ Cum l-au prins pe preot doamna Iliana? Ne puteţi spune? -L-a pậrật unu’ Vasilache.S-a dus la Alba şi a spus tot.Aşa l-au prins. -Unde era ascuns? În casă? În şură? -Într-o pivniţă la două case de noi.L-au scos pe braţe soldaţii şi l-au aruncat în curte.Căpitanu ţinea picioru’ pe el […]

Ingeri si larve

-Ai un chiriaş , un fost puşcăriaş la matale? Suntem de la  miliţie.Îl căutăm să ne spună cậte ceva. -A făcut prostii mari, mari? Întreabă candid găzdoiu aranjậndu-şi ochelarii pe nasul lung cật ziua de luni. -Eh! Doar să-l vedem şi noi, ni puţin dor de el.Vrem să-l vedem puţin şi să-l salutăm doar. -Nu-i […]

Ingeri si larve

Jurnalul morţii mele.   Azi, a mai căzut o speranţă peste  chipul trupului meu obosit.Din nou nu-mi-am putut vedea fata, nici măcar zece minute.În schimb mi-a mai dat o pậine şi-un ştergar.Biblia  stă cuminte la piept aşa cum a stat încă de la începutul stărilor mele sufleteşti.Cad adậncit în genunea îndoielilor visănd aievea.Nimic bun decật […]

Amely

O vizitez pe Liliana apoi ne aşezăm la băute, bere, vodcă,destul cật la ora 8 să fiu mahmur în trenul care ne duce spre Craiova.Înghesuială, lume înnebunită să-şi găsească un loc de dormit, sticle de băutură trimise poştă dintr-o mậnă în alta.. -Aşa n-o să ajungem noi la Craiova în veci! Rậde Maricel ucigậnd sticla […]

Legitimate Baby Names

names that are not made up and have had a history

Music Politics Sports

Music Politics Sports

Businesszon

Businesszon.com is currently India's most prominent online market place that supports suppliers, exporters to exchange with one another, the platform is reliable

fashion

This website includes all kinds of products fashion dress,shoes,watches,home appliances, digital Softwares, mobile electronic accessories baby products etc.

FEEDBACK Female Film Festival

Showcasing the best of female talent. Filmmakers and Screenwriters

Resources Advisors

Trusted research, detailed guides and helpful tips for people nationwide.

read on

open your mind to a growth mindset and new perspectives

I Played With Paper Today!

sharing my paper crafting projects and ideas

ERA en Vogue

THE BEGINNING OF AN ERA

ERAenVogue

The Beginning of an ERA

Health, Fitness, and Beauty: Believe and Inspire

Striving to better yourself and your Family

FAZILA'S BOOK REVIEW CORNER

Life of a Book Addict

Writers In the Family

Family Members Share Their Ideas Through Written Works

10picioruşe

Invatam mereu sa devenim mai buni!

Marvelous Movies

Your Superlative Source for Superhero Satire

We've Got (Back) Issues

so many comic books, so little time - because we're watching too many films