Stare

Pe nisipul cald adorm tăcute
ultimele clipe de pace.
Este calmul dinaintea furtunilor de vară, știu,
însă, în această după-amiază îmbrăcată în muselină,
Cella Serghi îmi vorbește
din Cartea Mironei
despre inimi captive în cochilia timpului,
câmpul povestește despre maci,
marea îmi vorbește despre lacrimi
iar eu o mint că nu mă doare.
De ce se mai agață atunci de mine
dorul ăsta nătâng,
cand nici n-ai venit,
nici n-ai plecat,
ci te-ai insinuat dintr-o rătăcire,
și azi,
urmele acestea singure,
pe care le jertfesc înaintea mării
au căpătat duritatea silexului
cu care mi-ai semnat în piept condamnarea.
Oricâte fortărețe aș fi construit în jurul inimii,
oricâte castele de gheață mi-ar fi ascuns privirea,
știu doar ca te-am iubit fără să cer
că te-am așteptat fără să te chem,
cunosc doar în câte moduri ți-am conjugat sărutările pe pielea udă,
ai fi fost, însă n-ai fost,
nu-mi ești și nici nu vei fi
acela care…
Ce rost mai are tot iureșul de patimi?
De mâine, un stol de lebede negre
îmi vor purta pe aripi gândurile
către tărâmul uitării!
Ai fost prea blând, îți râd în față,
cuțitul a trecut razant pe lângă sufletul meu, și acum,
acum, număr absentă valuri ce vin
și se duc,
vapoarele pierdute în larg,
amforele nedescoperite
din adâncu-mi,
bătăile de inimă din care ai lipsit.
Ai fost prea blând,
și acum mă pierd în lacrimi,
îngân pierită o elegie cu gustul sării în memorie
și îți trimit îmbrățișări nude la capătul zărilor,
acolo, unde nu-mi ești,
acolo, unde nu mai ești,
la capătul zărilor,
acolo unde eu…
Eu…

Cristina Oană.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s