nu-i nimic. mai caut

 

*

atâta lume într-un pantof
ocrotită ruginită căldare de cuvinte
şi dreptunghiurile lăsate să pască sunetele
ecourile şi trăirile

peste tot sunt numai fire de gând
neterminate prelungiri
ale zdrenţelor minţilor obosite pentru a
genera gânduri de viaţă

bogăţii peste bogăţii
în beciurile sufletelor atrofiate
ca nişte organe interne ieşite la pensie
în plin avânt al vieţii

stafidite tăceri zgomotul străzii
accidentele oamenilor…

am în faţa ochilor mereu
acest tablou aproape abstract care
zgârie pleoapele a trezire

**
se adoarme uşor la loc
vecina tropăie la două noaptea trânteşte
uşa apartamentului
trânteşte uşa scării trânteşte portiera maşinii
i-aş fi strigat: degeaba parfum degeaba
esenţe de trandafir
caracterul tău pute, doamnă, pute
nu-i poţi ascunde izul
am tăcut şi am adormit într-un târziu
civilizaţia hainelor parfumurilor
şi a caracterelor care umplu spaţiile
cu izurile lor
tac.

prezentul vorbeşte despre civilizaţi civilizaţii
curios! nu văd şi nu simt nimic să se lege
de noţiunea asta complicată la nimeni.

nu-i nimic. mai caut

***
semaforul sirena mâinile
toate tac
nuvela plecărilor continuă
moartea zgârie roţile automobilelor
apoi se joacă piesa sărutului în public
(maşini cu maşini, maşini cu copaci
maşini cu oameni în staţii de autobuz
cine cade? cine scapă? cine se ridică?
cine moare zdrobit?)
spectatori apatici copaci retezaţi
în vitezele minciunilor neasumate

un om sau mai mulţi se zbat în viaţă şi moarte
îşi tac zbuciumul neputinţele
alţii comentează agramat la televizor totul este posibil
totul se modifică
şi vântul „adie tare” şi sublimul devine „cel mai sublim”
şi minunea devine „cea mai minunată”

şi totul merge răsturnat pentru că normalul
a devenit acest anormal şi totul cere inversare
rămân pe poziţie
a crede credinţă frumos bine iubire
există undeva ascunse sub pietrele de moară ale prezentului
le simt le trăiesc le ating le las acolo ascunse comori
tac odată cu ele înainte de rătăcire

nu-i nimic. mai caut

****
şi tu, omule cu pălăria de soare găurită
cu câte metafore mai inunzi privirile când orbii pleacă fiecare la scăldatul în bulboanele unui prezent absent

Anne Marie Bejliu, 25 iunie 2017


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s