TOAMNA TÎRZIE

Afară, e toamnă târzie
Cirezi ce-au trecut lăsând o amprentă în humă
Pânza de stele e plină cu brumă
Mireasma de struguri e dusă din vie

Afară e cerul adânc
Un clopot din vale străpunge tăcerea
Frunzele moarte cerşesc mângâierea
Măria sa ceaţa, domneşte pe câmp

Un vânt din apus răscoleşte idei
Simt de aici schimbarea naturii
Un zâmbet apare, ridicând colţul gurii
O creangă bătrână visează un tei.

O frunză de aramă îmi plouă pe pleoapă
Deasupra sunt norii , gigantici şi grei alungând trist cocorii
Un stol obosit pluteşte pe ape.

Afară e toamnă târzie
Privirea ce cade-n urme ciudate de humă
Se scrie pe-o frunză de rouă sufocată în brumă
Poem fără titlu : o lume pustie..
CATALIN OVIDIU PAU.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s