Care p..da ma-tii esti Seneca ma?

,,Pentru a putea stăpâni, conduce şi teroriza poporul, comuniştii s-au servit de elemente de cea mai joasă speţă, de drojdia şi scursura acestui neam. Un exemplu elocvent este Maromet, care a ajuns în timpul comunismului comandantul celei mai sălbatice închisori, Jilava, cunoscut ulterior printre cei mai sângeroşi torţionari comunişti. Înainte, fusese om de serviciu laContinue reading “Care p..da ma-tii esti Seneca ma?”

,,Mă sculam demineaţa, împărţiam câte o fărmătură de pâne la copii, îmi luam şi mie o fărmătură în mâna şi toporu subsuoară şi mergiam la lucru în pădure. Mărgând pe drum, înghiţiam acelia două guri de pâne. Dar după acelia două înghiţituri de pâne, aşa de tare ceria stomacu mâncare, că aşa cum mergiam pe drum mă gândeam, oare să iau o mână de nisip să vâr în gură, să înghit, nu mi s-ar astâmpăra foamia? Dar nu putiai să faci aşa ceva şi lucram aşa toată ziua. Veni am I siara acasă, hai să facem focu, să facem ceva de mâncare. Dar ] ce mâncare putiai să faci? Aduciam apă din râu, puniam la foc, puniam o lingură bună de sare în ea şi mai fărmam o bucăţică mică de pâne în apa aceia, să fie oliacă tulbure şi bine sărată, şi-o turnam în strachină. Ne mai împărţiam câte o gură de pâne la toţi şi ţiniam pânia în gură, nu o înghiţiam, şi tot sorbiam cu lingurile apă de aceia sărată. Dar asta o făciam prin întuneric, căci lumină nu era deloc. Cât ardia focul, vediai în zaria focului, dar cum să gătia focul, nu era ce aprinde deloc, nici lumânare, nici salitră. Sorbiam apa aceia cu nişte linguri rusăşti şi coada la lingură era ca un băţ rotund, nu cunoştiai în mână cum s-o ţii să fie dreaptă şi de multe ori o duciam cu dosul la gură. După ce gătiam apa ceia sărată, te frigia, te ardia înăuntru sarea şi mai biam câte o litră de apă din râu ca să fii sătul… Nu numai eu, dar toată lumia câtă era acolo. La început a mers oliacă, dar nu pria mult. A început lumia să se îmbolnăvească, a început lumia să moară. Cu părere de rău şi cu ruşine, dar să spun drept ceea ce a fost. Ni-au umplut păduchii, că nu te mai puteai descurca. A dat o dizinterie între lume că îi trecia sânge două, trei zile şi să prăvăliau şi gata muriau. Doctori nu erau, medicamente la fel. Vedeai cu ochii cum te sfârşeşti, dar nu aviai ce face. A ajuns rându şi la mine, a dat şi peste mine dizinteria. Era de acuma iarna, ger, prin luna lui octombrie 1942. Tăieturi prin pântece, dureri nemaipomenite. Numai eşiam afară şi iar în casă. Dar afară nici o îndosială, în pădure, printre tufe. Pe lângă toate, am şi răcit şi am slăbit cu totul. Mă uitam cu jele la copii, căci trebuia să mă despart de ei şi rămân aşa, prin pustiuri, fără nime. De acuma afară nu mai putiam să ies, nici din pat nu putiam să mă ridic. Capul îmi era triaz, înţălegiam totul şi vediam cu ochii că se apropie sfârşitul, dar nu avi am nici o putere. Am slăbit din putere cu totul, durerile m-au acoperit peste măsură. Era noaptia, copiii sărmanii, slăbiţi şi lihniţi de foame, au adormit. Lumia cu care trăiam împreună a venit de la lucru îngheţaţi de frig şi dormiau. Eu m-am luptat cu durerile toată noaptia, dar nu am stingherit din somn pe nime, căci nu avia ce să-mi deie nici un ajutor nime. De la un timp văd că slăbesc şi mai tare, am început să văd înaintia ochilor nişte năluci, fel de fel. Acuma m-am gândit că se apropie ciasul, numai încă nu-i minuta. M-am gândit la bărbatul meu sărmanul, tot aşa trebuie să-şi fi dat sufletul pe undeva, amărât de durere şi năcaz, fără nime lângă el. Mi-am îndreptat gândul la scumpii mei fraţion, cât de departe sunt ei de mine şi nu ştiu de chinul meu. M-am gândit la scumpa şi dulcia mea mamă cu câtă durere în suflet am lăsat-o pe scândurile patului, fără nimc lângă ea. Am întors capul către copilaşi şi m-am uitat cu lacri: în ochi la ei, cum dormeau sărmanii gribuiţi de foame şi de frig. Am suspinat adânc» căci simţiam că se apropie ciasul să mă despart de ei. În timpul ista când mă luptam eu cu gândurile, a început să se apropie de zi. A început să se scoaâi lumia cu care trăiam în casă, să se pregătiască de marş la luci şi fiecare îşi vedia dE. Triaba lui. În casă era întuneric. Au aprins oliacă de foc şi în zaria focului îs achipuia’ fiecare bulendrile de îmbrăcat, de încălţat. Eu am slăbit cu totul acuma şi, cum şediam culcată, nu mai putiam să rădic nici mâna. Trupul de acuma a început să se facă rece, dar conştiinţa încă o aviam. Mă uitam cu ochii şi-i vediam cum să mişcă toţi prin casă, dar nici glas nu mai aviam să vorbesc tare. Îi fac semn la o femeie să vie

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2210207215937030&id=1440966332861126

“Oricine poate deveni orice, dacă se străduiește, dacă muncește, dacă își dorește foarte mult etc.” FALS! 😞 Nu poți deveni militar sau pilot de avioane etc., dacă nu te-ai născut cu o anumită stare de sănătate și cu anumite calități fizice și psihice, intelectuale. Foarte multe persoane își doresc, se străduiesc, muncesc, fac sacrificii. Degeaba! Consider contraproductiv să ne mințim singuri sau să ne mințim copiii. Cei mai mulți nu vor deveni nici campioni, nici vedete. Extrem de puțini vor deveni olimpici la mate, info, chimie etc. Iar cei excepționali la școală nu vor fi excepționali și la sport. Și invers, campionii la sport nu vor fi premianți la școală. Și nici nu trebuie! Măcar să fie un copil bun la ceva, nu contează la ce. Oricum acestea sunt excepțiile care confirmă regula: noi toți, majoritatea, suntem normali, obișnuiți, comuni. Putem spune chiar mediocri, fără nicio conotație peiorativă a termenului. Avem vieți obișnuite, comune, banale, ordinare, nimic senzațional. Dacă ești un om obișnuit, cu o viață comună, nu înseamnă că nu poți fi fericit, împlinit, liniștit. De multe ori nefericirea apare din cauza orgoliului, când avem așteptări nerealiste de la noi, de la viață, sau mai grav, de la copiii noștri. E ok să fii un om obișnuit. E ok să ai un copil normal, iar nu unul “genial” sau “special”, sau “galactic”. E ok! Iubirea între oameni nu ține de performanțele școlare, profesionale, sportive, financiare etc. Militez pentru oameni normali, nu “senzaționali”. “Senzațional” este doar un termen de ziar tabloid, de cancan, de scandal, pentru a crește audiența în rândul oamenilor mai puțin educați, mai puțin instruiți, mai puțin informați.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2444345375649970&id=415637398520788

o superbă, una dintre cele mai tari romance ever, nicio leftardă de azi nu ar putea concura cu o astfel de bunaciune, o molddoveanca super misto, cred ca prima si singura corespondenta de razboi aeriana, scria reportaje de sus, traversand liniile frontului par avion, de mica era o smucita geniala, devine o tipa ardenta, il face praf la melodie pe profesorul ei de echitatie, Mircea Zorileanu, ce va deveni primul pilot roman, ea prima femeie aviatoare. Licentiata in drept, ceva rarisim pentru o femeie la vremea aceea, lasa totul balta si devine infirmiera de razboi iar in 1917, in timpul luptelor de la Marasesti, a salvat sute de vieti. Sfarsitul razboiului ii aduce recunostinta statului roman, care o decoreaza pentru actele ei de curaj si pentru contributia postbelica la refacerea Romaniei, dare cu toate acestea tot nu i se recunoaste brevetul de pilot, brevet dobandit in Franta. Asta-i Romania, condusa de nemti obtuzi, csf? ncsf! . Promenada Culturala Născută la 13 mai 1887, Elena Stoenescu-Caragiani a fost prima femeie pilot din România într-o perioadă în care această meserie era dominată de bărbați. De asemenea, eroina a realizat reportaje din avion, iar în timpul Primului Război Mondial a ajutat soldații români răniți. #PromenadaCulturala #RomaniCuLauri

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2446045558794266&id=181944271871084

Am obosit de Ana Blandiana Am obosit să mă nasc din idee, Am obosit să nu mor – Mi-am ales o frunză, Iată din ea mă voi naşte, După chipul şi asemănarea ei, uşor Seva răcoroasă o să mă pătrunză Şi nervurile îmi vor fi fragede moaşte; De la ea o să învăţ să tremur, să cresc, Şi de durere să mă fac strălucitoare; Apoi să mă desprind de pe ram Ca un cuvânt de pe buze. În felul acela copilăresc În care Se moare La frunze.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2329092670502008&id=450063188404975

Ce este viața de Nichita Stănescu Ce este viaţa? Când începe şi încotro se îndreaptă? În toate părțile deodată, zise cel fără părți. Într-o singură parte, zise Partea. Ce este? Cum, ce este? Este, pur și simplu. Adică E, adică S, adică T, adică E. Primul E mai vechi decât ultimul E. Atât.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2327569710654304&id=450063188404975

Mărturia unui polițist după cazul Caracal: „Cosmetizăm totul, ne prefacem că ne schimbăm, dar, de fapt, revenim la starea inițială. E o chestie românească“ – Recorder

https://recorder.ro/marturia-unui-politist-dupa-cazul-caracal-cosmetizam-totul-ne-prefacem-ca-ne-schimbam-dar-de-fapt-revenim-la-starea-initiala-e-o-chestie-romaneasca/

Satanistii de la Metallica au donat 250 000 de euro pentru primul spital oncologic pentru copii din Romania. Ce urmariti, ba? Vreti sa ne cumparati sufletele, sa ne dati pe mana lui Satan, voi si ceilalti rockeri? Nu va e rusine, ma? Mai ljpseste sa ne dati bani pentru autostrazi, nenorocitilor! Silviu Iliuta

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2603923696296045&id=972577296097368

Dragă naşe, Acilea îţi scrie Veorela, că nici nu ştiu cu ce să încep, la câte râuri de enformaţii îmi traversează mintea. Să încep cu ce nu ştii. Practic, suntem sănătoşi, abea sosirăm de la mare, că plecarăm cu vaucerele lui Georgică şi cu suacrămea că ştii dumneata cum funcţionează suacrămea, pe bază de meros. Unde meroase că ie de decstracţie şi pomană, hop şi ia. Că cum dracu’ s-o laşi acasă, dacă nu poţi s-o dai jos din maşină? N-ai cum, aşa că plecarăm şi cu ea. Noi şi cumnatul Vasile şi doi veri de la Rătăciţii din Deal, că toţi deţinea vaucere. Ajunserăm la hotel, ne prezentarăm cu sărumâna, că aşa stă în dreptul la buna manieră şi la condiţia de creştere, şi aşteptarăm să ne prezente camirele. Mi se păru mie că recepţionistu’ se uită cam chiorâş la noi, da’ când văzui că apăru şi derectoru’ hotelului plus doi stâlpi dă oameni, cât grajdu’, şi se proţăpiră în dreptul nostru, îmi dădui seama că nu era duoar părere mea, ierea cam real. – Bine aţi venit în hotelul nostru! zice derectoru, cam suspect, cu mâinile încrucişate şi zâmbind cacum zâmbeşte suoacrămea când face fo drăcie – Bine că vă găsirăm! răspunse Georgică. Vă cam căutarăm, filear al dracu dă gipies del scuoaseră pă piaţă la proşti, că ne băgă pin nişte coclauri şi nişte groape de crezurăm că o să murim ca proştii la Vedin. – Se mai întâmplă, îl liniştii directorul. Dacă nu vă supăraţi, aş vrea să vă întrebăm câte persoane vă cazaţi, pentru că aţi rezervat o singură cameră şi observ mai multe persoane prezente – O cameră rezervarăm şi suntem două persoane – Şi doamna? întrebă derectoru cu ochii pă suacrămea – Ie trecută la bagaje, zic io, că de când m-am măritat, ie bagaj permanent. – Din păcate, nu se poate rămâne decât dacă plătiţi şi pentru doamna. – Păi dacă rezervarăm o cameră, nu plătim camera şi ne aşezăm în ea cum vrem noi? intervine şi cumnatu’ Vasile, că şi iei tot bagaj că al nostru avea plus doi plozi – Din păcate, nu. Va trebui să plătiţi cazare şi mâncare pentru bagajul dumneavoastră. – Vezi? mă întorc io spre Georgică. Când vorbesc io, nu mă ascultă decât pereţii, acu’… plăteşte! Are dreptate omu’, nu ie de ajuns vaucerele. – Vă deranjează dacă deschideţi bagajele pentru o scurtă verificare? întreabă recepţionistu’ uitându-se la cumnat şi verii lui. – De ce? Păi, cum vine asta, ce acilea ie la graniţă? – Nu, dar mi se par voluminoase şi de la începutul verii am tot avut diferite probleme. – Ete că nu le deşchidem, să vezi dumneata entimetatea la famelia noastră! Ce, noi am ajuns delinvenţi cumva? Aşa am ajuns în ţara nuoastră, să ne controlaţi când omu’ plăteşte şi vine la relaxare să se simtă şi iel bine dupe un an de muncă? – Domnule, vă rog să deschideţi bagajul, că se mişcă rău intimitatea familiei dumneavoastră şi îmi e teamă că se sufocă! anunţă un vlăjgan de portar. Deşchisără, ce dracu să facă, că nici nu-i spuse bine să deşchidă, că odată se răsturnă troleru’ vărului. Când dăşchiseră, ne crucirăm toţi. Ţaţa Tanţa, suoacrăsa, îngrămădită între haine, roşie la faţă şi udă fleaşcă: – Ce dracu’ mă, vreţi să muor acilea? Naţi zis că deşchideţi repede? Şi acu’ ce vă benoclaţi ca proşţii,scoteţimă de acilea, că mi se blocară tuoate! Dracu’ o mai pleca cu voi! Va continua

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=447838969398634&id=100025176048200

Spre bine, spre frumos, spre adevăr de Adrian Păunescu Prea vă prefaceți fanii bucuriei Și prea uitați că lupta ne e grea. Să curățăm Cântarea României De orice rumeguș și tinichea. Brigăzi artistice de trei parale Ce lingușesc vr-un șef de sindicat, Dar unde sunt problemele reale, Voi nu vedeți ce fleacuri ați machiat? Ne trebuie esența cea mai pură Țâșnind din toți ca sâmburul din măr, Veniți la luptă oameni de cultură, Spre bine, spre frumos, spre adevăr.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2325409014203707&id=450063188404975

Naşul este adevăratul stăpân al Giurgiului. Ne-am convins căutându-i averile ascunse în păduri, îndărătul însemnelor de proprietate ale statului român, care este aliatul său împotriva legii. În Giurgiu, statul a ajuns părtaşul Naşului la o serie de fărădelegi, care continuă să se petreacă sub ochii noştri, ca şi cum Giurgiul n-ar face parte din România. Tot ce a menţionat Naşul în declaraţia de avere de pe site-ul Senatului este apă de ploaie. În Călugăreni, are cel puţin două case trecute pe numele Liviei Baboi, zisă Viky, soacră-sa. În Iepureşti, are un teren de vânătoare şi un conac, pe un teren de 65 de hectare, împreună cu George Neagoe, procurorul-şef al judeţului Giurgiu, şi cu Gheorghe Păunescu, primarul Iepureştilor. Integral la link-ul de mai jos.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2673760462635472&id=179099755434901

Nicolae Călinescu († 10 august 1992)! Prezent! La Aiud de Nicolae Călinescu La Aiud, acolo unde Nici o şoaptă nu pătrunde, Nici un cântec nu tresaltă, În tăcerea nopţii-naltă, Curcubeiele pe zid Evantaiul nu-și deschid. Se răsfaţă în cenuşă Faţa morții jucăuşă, Şi tăcerea-i deşirată Când scrâşneşte câteodată Lacătul, zăvorul, fierul Sau când strigă temnicierul. Printre drugi şi bare dese Numai gândul dacă iese, Pelerin în lumea largă, Urma vieţii să culeagă, Umezesc privirile Toate amintirile.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1281369805367699&id=206058782898812