Ionel Tudorache

Advertisements

Care p..da ma-tii esti Seneca ma?

,,Pentru a putea stăpâni, conduce şi teroriza poporul, comuniştii s-au servit de elemente de cea mai joasă speţă, de drojdia şi scursura acestui neam. Un exemplu elocvent este Maromet, care a ajuns în timpul comunismului comandantul celei mai sălbatice închisori, Jilava, cunoscut ulterior printre cei mai sângeroşi torţionari comunişti. Înainte, fusese om de serviciu la primăria Sectorului Negru Bucureşti – pe atunci, capitala fiind împărţită pe sectoare, în culori – galben era centrul, iar pentru celelalte sectoare fiind verde, roşu, albastru şi negru.
Într-o zi, când Maromet trecea să îşi vadă robii, sub priviri îi căzu o maximă scrisă pe peretele unei celule: “Cine ştie să moară nu va fi niciodată rob” (Seneca – filozof roman, sec. I d.H.). Înfuriat peste măsură, Maromet le-a strigat celor din camera respectivă:
– Care p…. mă-tii eşti Seneca, mă?! Ieşi afară!!!
Linişte.
– N-auzi, mă?! Ieşi, mă, afară!!!
Aceeaşi linişte mormântală. Spumegând de mânie, Maromet se adresă unuia dintre însoţitorii săi:
– To… to… tovarăşe mi… mi… miliţian, mergi la Grefă şi adu-mi tabelul camerei! Îl învăţ eu minte pe Seneca!!!
Miliţianul îi aduse tabelul şi Maromet îl citi cu insistenţă de câteva ori, dar Seneca – nicăieri! Pentru că între timp se instalase o atmosferă de groază care nu prevestea nimic bun, un student îi spuse:
– Domnule comandant, Seneca a plecat de dimineaţă la tribunal pentru că astăzi avea termen şi probabil că se va întoarce după-masă.
După ce îl înjură şi pe student, luminat, Maromet i se adresă din nou miliţianului :
– Mergi în poartă şi, când o veni Seneca de la Tribunal, să mi-l aduci mie! I-arăt eu lui Seneca, Dumnezeii mă-sii!
După mai bine de jumătate de secol care a trecut de atunci, mă întreb dacă miliţianul l-o mai fi aşteptând şi acum pe Seneca, în poarta închisorii.”
(Grigore Caraza, Aiud insangerat)

VIOLETA PETRE

Lasă-mă să te dezleg

Rog pământul să mă rabde înc-o viaţă, ca să pot,
Să te aflu pe-ndelete, când în întrebări înot.
Pe sub piele de îţi intru, pui de pază cerberi trei,
Eu îmi ţin pe lângă mine ceata-ntreagă de Orfei,

Ca să-ţi îmblânzesc toţi şerpii ce mă-mproaşcă cu venin,
Să te fac, să-mi fii supusul, când poeme îţi închin.
Îţi lipseşte partea stângă, dar am eu pentru-amândoi
Şi de îţi ajung în sânge, pune cerberi pentru doi!

Să nu îndrăznească corbii, să amuşinze-un zbor
Ce l-am implantat în tine din copita cailor.
Şi mă lasă să te bântui zi şi noapte cu-al meu dor,
Cum mi-ai bântuit, iubite, trupul, ca un Zburător.

Şi îngemănaţi de chinuri şi iubire la un loc-
Tu din iad, eu aduc raiul şi la pace te provoc.
Să ne liniştim ardoarea ce ne macină avid
Şi crevasa din rotundu-ţi, lasă-mă să o închid!

Rog pământul să mă rabde înc-o viaţă, să mă ai
Şi de-o fi să-ţi fie bine, altuia să nu mă dai!
Te dezleg de jurăminte, ca o Gee. Nu am leac,
Dacă nu mă laşi să intru şi blestemul să-ţi desfac.
21.08.2019

Mircea Rusu

Respiram cu da sau nu Tot mai mult alunecand Si mai nou incerci si tu Sa faci pasii cei de rind Lumea-n frunze aramii Invelita-n ganduri reci Daca pleci sa nu mai vii Daca vii sa nu mai pleci Ploua sange in pereti Si la radio dau stiri Stam cu sufletele drepti Si cu gheata in priviri Lumea-n frunze aramii Invelita-n ganduri reci Daca pleci sa nu mai vii Daca vii sa nu mai pleci Printre umbre ma strecor Printre ziduri il mai stiu Cu lumina ma-nfasor Prin amurgul vinetiu Lumea-n frunze aramii Invelita-n ganduri reci Daca pleci sa nu mai vii Daca vii sa nu mai pleci…