ganduri de seara

Când ajungi în prag de marea trecere zbătându-te să-ţi aperi viaţa, deja cred că nu a meritat să trăieşti printre oameni. Puteai fi orice, numai om nu. Oricum, acei oameni care te aduc în asemenea situaţie sunt fiare, nu oameni. Fiare nu înseamnă neapărat animale îngrozitoare, pot fi şi oameni care-şi manifestă ticăloşia într-un modContinue reading “ganduri de seara”

nu-i nimic. mai caut

  * atâta lume într-un pantof ocrotită ruginită căldare de cuvinte şi dreptunghiurile lăsate să pască sunetele ecourile şi trăirile peste tot sunt numai fire de gând neterminate prelungiri ale zdrenţelor minţilor obosite pentru a genera gânduri de viaţă bogăţii peste bogăţii în beciurile sufletelor atrofiate ca nişte organe interne ieşite la pensie în plinContinue reading “nu-i nimic. mai caut”

Îmi pare rău pentru cei care consideră activitatea dumnealor literară un eşec atunci când nu sunt apreciaţi la nivele fals înalte. Pentru mine literatura şi de fapt a scrie şi a publica este un gest de curaj, un act prin care reuşeşti în primul rând să te deschizi faţă de tine, să fii sincer cuContinue reading

şi nu vă plictisiţi de atâtea lucruri interesante? întreba el scoţându-şi pălăria în semn de salut (respectuoasă plictiseală printre informaţii absente) nu mă plictisesc decât atât cât mai caut o răsucire de gleznă spre stânga caut iubire, domnule clovn. te-am recunoscut ochii tăi nu mă pot păcăli învârte câteva inele în jurul meu şi ajută-miContinue reading

strâng la piept pasărea cuvântului cu ciocul deschis îşi caută puii îi aud plânsetul aproape de fereastră şi nu am cum să-i alin durerea liliacul sărută aerul cu florile deschise corcoduşii înfloriţi tremură privind albul pământului copiii lor căzuţi între a fi în mocirla vremurilor de acum şi rod verii şi toamnei printre nămeţi primăvaraContinue reading

pe marginea zgârieturii neatinsă de patimi s-au păcălit pentru că acolo pe înălţimi nimic nu rămâne la fel totul se transformă totul se sfărâmă încet liber grăuntele de muştar ajunge să strice nopţile înfumuraţilor ea ştie şi atunci pleacă tot mai departe alege cuvântul pentru că este singurul care nu trădează cuvântul atins de propriile-iContinue reading

Atunci când copiii tăi spun adio pământului, vieții pământene, învelindu-se în haina cu aripi dăruită demult de Domnul, poți să trăiești ca o umbră a viitorului pierdut,sau poți să trăiești închipuindu-ți că ești tu însăți/însuți, ceea ce lasă în urmă astrul înainte de cădere, o dâră de lumină privitorilor nocturni și să te retragi înContinue reading

tăcerea lui ascunde hibernări succesive de idei în care gândurile odată proaspete încep să miroasă a leşuri de visuri căzute într-un hiatus anunţat demult amânat la nesfârşit de iluziile venite să îngroape rudele bolnave de adevăr în lumea cuvintelor cineva aşterne suflet altcineva transformă sensurile în banalităţi sau îşi aşează bocancul cât mai aproape deContinue reading

nu-s un copil al nimănui şi asta doare când totul în jurul meu rămâne vid un vid de trupuri de tăcere şi-ascultare în care uneori mă regăsesc iar alteori tot cer pământul tot pământ îşi cere să prindă amforele reclădite-n vers poem de viaţă şi de moarte – încercare mi-e dor de voi blajini plecaţiContinue reading

inima vede mai bine cum alunec pe sfoara de ceară a Icarului din aripile lui retopite-au ieşit pui ca un zbor visat simt totul şi continui să ating cu tălpile arse pământul azima cerului mă îndeamnă să fiu oarbă inima vede mai bine cum dintre toate tăcerile cea mai frumoasă e a lui Dumnezeu uneoriContinue reading

Sare pământul deasupra noastră. Înghite cuvintele soarele, încă arde, picoteşte uneori sub pleoapa densă a unui nor, la fel cum şi tu prefaci veghea în somnul unei păsări ascunse sub propria-i aripă visând zbor, mult zbor… Adânc şi tandru zbor cuprinde povestea dorului de întinderea aceea albastră, de singurătatea în libertate a spiritului, dezlegat pentruContinue reading

– Ce faci aici, femeie? întreabă Victor privindu-mi ironic picioarele goale. – Muşc iarba cu talpile, ca să-i surprind metaforele cum fură din esenţele iubirii. – Tu chiar crezi că chakra inimii este verde smaragd! – Nu. Am imaginatie mult mai bogată decât ceea ce se impune vederii, de către cei ce şi-au aşternut propriaContinue reading

sub pleoapă-i un cuvânt şi mă întreb adesea dacă să-l las să plece sau să îl mai strivesc el tace şi desface gesturi vorbe prea multe rostiri sau nerostiri eu îi privesc înaltul şi îl cobor prin mine ştiind că e întâiul şi ultim drum rămas fiinţei să se-ntoarcă la ceea ce o creşte şiContinue reading

am impresia că Dumnezeu, creatorul, artistul, sculptorul orb care ne-a proiectat pe pânza vieţii apoi ne-a dat un bobârnac să ne rostogolim ici-colo, a pus atâta patimă în arta Lui încât, după ce l-a creat pe om şi-a tras una peste frunte şi a spus: bietul de el, cu ce va lupta în viaţă? tocmaiContinue reading

el cântă unei păsări din sine s-a născut și-și scutură aripa de note-n chei mai noi el cântă și în sine și dăruind culorii vibrația subtilă a lumilor de ploi în fiecare notă cuprinde un cuvânt chitara îl ascultă pe corzi se-ntinde viața copacul îl cuprinde îmbrățișare-n toi prin mlaștini de visare și broasca seContinue reading

dimineaţă am intrat în camera în care am copilărit închiderea ochilor readuce paturile fetelor dulapul masa noptierele undeva într-un colţ păpuşile încă aşteaptă la masa festivă invitatul de onoare mă aşez pe scăunel şi încep să le vorbesc câtă linişte poate fi atunci când laşi tihna copilăriei să te servească la masa festivă a jucăriilorContinue reading

i vine câte-o zi în care aş urla la viaţă, la lună, la soare, la pământ, la univers, la propria-mi existenţă, zi în care dorul devine pasăre de pradă pentru toate emoţiile născute şi nenăscute în vasul alchimic al fiinţei mele şi ciupeşte, şi ciupeşte mintea, inima, sufletul. unde sunteţi ochi vii de copil? unde-aţiContinue reading

tot caut cauzele rateurilor mele periodice, în unele poveşti în care mă implic emoţional puternic şi cred că problema este că-mi pasă un pic prea mult, mereu, de ceilalţi, de celălalt şi mă las deoparte prea des. cad într-un păcat de neiertat. acela de a nu-mi vedea de propriul suflet, de propria inimă, de propriulContinue reading

ce-mi mai plac mie oamenii care acţionează ca nişte frâne în vieţile altora. totuşi e ceva bun şi în asta. te ambiţionează să treci peste atitudinea lor, să te regăseşti şi să mergi mult mai puternic mai departe. încercări… aşa le iau şi merg înainte încercând să las deoparte acel ataşament idiot specific uman. DumnezeuContinue reading

Dacă timpul n-ar mai curge Privesc în jur căutându-mi cuvântul. Noţiuni complicate se aştern pe paginile cărţilor. Încerc să le-adun în palme, să le frământ, să le simplific, să le aduc mai aproape de modul meu de a gândi, de a le percepe sensul. Nimic nu e greu, totul poate fi descifrat. Transform în minteaContinue reading

speranţă mugur de frunză speranţa clipei albe lumini împarte când mai puteam fi senină, naivă, credulă etc eşti păcatul clipei mele atât de rotund încrustat în simpla zbatere de gene uneori când vrei să-ţi regăseşti echilibrul te retragi pe o stâncă, aceeaşi unde te întorci mereu să meditezi asupra tuturor valurilor vieţii care te-au purtatContinue reading

ne găsim liniştea în cuvintele mângâietoare dar oare este de ajuns? ce rămâne în noi clocoteşte, sparge, urlă, distruge totul în jur. merge să ne păcălim la nesfârşit sau e mai bine să ne trezim să conştientizăm cauzele neliniştilor, a celor profunde pe care le tot blocăm ani în şir şi care de fapt neContinue reading