M-am închinat la imaginea lui Iisus din icoana de sticlă, de la căpătâiul patului meu și am adormit visând casa părintească, gutuii, crizantemele, cireșii și merii, și iarba din grădina prin care am umblat mereu, numai descult. – Fanuş Neagu –

“E mult mai grav sa ai iluzii mediocre decat sa traiesti mediocru. Pentru o viata mediocra exista scuze si justificari. Pentru mediocritatea iluziilor insa, nu.” Octavian Paler

DD

În linie dreaptă ne-am îndreptat sfințenia. După o vreme am îngropat viul din noi și am umblat în gol pe stradă. Doamne vino să arunci sforile afară din noi păpușarii! (DD)

DD

non-emotiv] te scriu rece la granița dintre un prezent telegrafiat până în măduva oaselor și decenii de gropi existențiale care dârdâiau de frig în creierul tău după o sută de cuvinte goale cineva a mai săpat o gaură în cer și ne-a îndemnat să naufragiem acolo dar nu l-am ascultat până la sfârșit am preferatContinue reading “DD”

Tablou dacă ar trebui să desenez ziua care tocmai a trecut aș desena o câmpie întinsă cu flori colorate și din nimic și pe neașteptate aș desena apusul soarelui ce-și târâie mantia lungă printre cruci tu care floare ești și care cruce Luminita Cazan Mazilu

DD

[sunt un avion pe jumătate fericit să cadă din războiul tău ruginit] direct în zâmbetul pasării carnivore căruia îi spui că are gust de întoarcere acasă   aş putea exploda în orice moment al ochiului care atârnă deschis ca un candelabru într-un pat de spital şi tot nu ai înţelege de ce mi-au crescut întrebăriContinue reading “DD”

Seneca

Seneca Lucius Annaeus E plăcut când s-au încheiat acele dureri pe care a fost greu să le înduri: cînd răul se sfîrşeşte, e firesc să te bucuri. Două elemente se cuvine aşadar să fie îndepărtate: teama de un nou rău şi amintirea celui vechi; unul încă nu mă atinge, celălalt nu mă mai atinge. TocmaiContinue reading “Seneca”

[am descifrat până la urmă rânjetul] din ochiul furtunii care îşi făcuse culcuş în trupul iubitei mele era murdar de concret şi totuşi mă traversa din când în când ca şi cum ar fi vrut să mă îndrăgostească de această agresiune vie                   (DD)

[urci prin cava roșului] cohortele sălbatice ale consumatorilor de frică și pentru că ești un bun mânuitor al timpului probabil toate începuturile îți aparțin cu desăvârșire mai puțin trupurile pungilor de rafie care nu reușesc să acopere disprețul meu aruncat la suprafața pământului ca o cârpă este un prea mult gestionat cu ușurința celui antrenatContinue reading

Ganduri idioate ale unui idiot..

TELEVIZIUNE…SOCIALIZARE.. O lume  nebună pentru oameni stresaţi,Fậşii de electroni ce se pierd în capul nostru, în urechile noastre.Bombardament electronic presărat cu femei goale, politică, un strop de cultură şi din nou femei goale. Vedete de carton care îşi promovează prostia. Nebunie. Cuvinte care curg fără noimă, Nimic nu mai contează doar banii, Banii care învârtContinue reading “Ganduri idioate ale unui idiot..”

Legitimate Baby Names

names that are not made up and have had a history

Music Politics Sports

Music Politics Sports

Businesszon

Businesszon.com is currently India's most prominent online market place that supports suppliers, exporters to exchange with one another, the platform is reliable

fashion

This website includes all kinds of products fashion dress,shoes,watches,home appliances, digital Softwares, mobile electronic accessories baby products etc.

FEEDBACK Female Film Festival

Showcasing the best of female talent. Filmmakers and Screenwriters

Resources Advisors

Trusted research, detailed guides and helpful tips for people nationwide.

read on

open your mind to a growth mindset and new perspectives

I Played With Paper Today!

sharing my paper crafting projects and ideas

ERA en Vogue

THE BEGINNING OF AN ERA

ERAenVogue

The Beginning of an ERA

Health, Fitness, and Beauty: Believe and Inspire

Striving to better yourself and your Family

FAZILA'S BOOK REVIEW CORNER

Life of a Book Addict

Writers In the Family

Family Members Share Their Ideas Through Written Works

10picioruşe

Invatam mereu sa devenim mai buni!

Marvelous Movies

Your Superlative Source for Superhero Satire

We've Got (Back) Issues

so many comic books, so little time - because we're watching too many films